Lovitură... sanitară pentru Obama

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lovitură... sanitară pentru Obama

Externe 26 Martie 2010 / 00:00 357 accesări

Legea privind reforma sistemului de asigurări de sănătate, susţinută de preşedintele american, Barack Obama, va trebui retrimisă la Camera Reprezentanţilor, pentru un nou vot, din cauza unei erori de procedură, a declarat purtătorul de cuvânt al liderului majorităţii democrate din Senat. ”După ore de încercări de blocare a textului, republicanii au găsit două dispoziţii relativ minore, care constituie vicii ale procedurii din Senat şi va trebui să retrimitem textul în Camera Reprezentanţilor”, a declarat, miercuri seara, Jim Manley, purtător de cuvânt al liderului majorităţii democrate din Senat, Harry Reid. Această măsură reprezintă un revers pentru democraţi, care au votat în final textul, duminică, în Camera Reprezentanţilor, cu 219 voturi pentru şi 212 împotrivă, după mai multe luni de negocieri dificile. Senatul iniţiase, miercuri, dezbaterile pe tema acestui pachet de amendamente solicitat de Camera Reprezentanţilor. Manley a precizat că neregulile semnalate de republicani se referă la educaţia superioară, fără mai multe precizări. ”Camera Reprezentanţilor poate rezolva această situaţie şi poate aproba legea, sunt convins de asta”, a dat asigurări Manley. Democraţii incluseseră în proiect o reformă a creditelor pentru studenţi, în încercarea de finanţare a studiilor superioare în mod mai eficient. Senatul şi Camera Reprezentanţilor adoptă frecvent versiuni diferite ale aceleeaşi legi, înainte de a negocia un text comun. Camera Reprezentanţilor adoptase textul propus de Senat, cu condiţia de a fi însoţit de un set de amendamente care să răspundă exigenţelor democraţilor din Cameră. Preşedintele Barack Obama a promulgat, marţi, reforma istorică a asigurărilor medicale, salutând ”o nouă eră pentru ţară”.

Potrivit unui sondaj Gallup efectuat luni, 49% dintre americani consideră un lucru bun adoptarea reformei de către Congres, 40% având opinii contrare. Un alt sondaj arată că 25% din republicani consideră că ”preşedintele Obama ar putea fi Anticristul”, în vreme ce mulţi alţii îl compară cu Adolf Hitler, pe fondul promulgării controversatei reforme a sănătăţii în această săptămână. Obama a reuşit să asigure adoptarea reformei din domeniul asigurărilor de sănătate, dar succesul său pare să fi stârnit criticii, dintre care creştinii evanghelici din SUA, care au contribuit la menţinerea la putere lui George W. Bush timp de opt ani şi la stigmatizarea succesorului său. Conform sondajului citat de ”Daily Mail”, 57% din republicani sunt de părere că preşedintele este în secret musulman, deşi el a dezminţit frecvent aceste afirmaţii. Totodată, 67% din republicanii care au participat la studiu consideră că Obama este socialist.

Taguri articol


12