Low Deep T lansează o nouă piesă la Mamaia!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După hitul „Casablanca”

Low Deep T lansează o nouă piesă la Mamaia!

Monden 30 Mai 2013 / 00:00 659 accesări

Pentru că este deja mijlocul săptămânii şi, desigur, cel mai potrivit moment pentru petrecăreţi de a-şi face planurile de weekend, prima pe lista opţiunilor de distracţie este, din nou, cea mai fashion staţiune de la Marea Neagră, Mamaia. Crema Summer Club din staţiunea care „vara nu doarme” le-a pregătit constănţenilor, dar şi turiştilor de la malul mării, un sfârşit de săptămână incendiar, cu două petreceri care promit muzică live şi distracţie la cote maxime.

SEARĂ DE VINERI CU LOW DEEP T Celebrul interpret al hitului „Casablanca”, Low Deep T, revine, mâine seară, în Crema Summer Club din staţiunea care îşi face loc pe harta internaţională a destinaţiilor renumite pentru posibilităţile de entertainment. Artistul s-a declarat cucerit definitiv de „Ibiza de România”, cu fetele superbe de aici, nopţile „albe” din cluburile de lux şi publicul dornic de a se dezlănţui până în zori, pe ritmurile pieselor sale. Un prim contact cu viaţa de noapte de pe litoralul românesc al Mării Negre l-a avut anul trecut, iar acum, Low Deep T revine în aceste locuri şi este gata să facă din nou un super-show pentru cei care ştiu şi vor să se distreze.

PENTRU A TREIA OARĂ ÎN CEA MAI FASHION STAŢIUNE Artistul londonez de culoare a fost prezent, anul trecut, de două ori la Mamaia, unde a făcut show-uri de excepţie. El a cântat prima oară în minivacanţa de 1 Mai, în Princess Summer Club. Impresionat de primirea pe care i-a făcut-o publicul de aici, dar şi de frumuseţile locale, Low Deep T a revenit în staţiune, în luna septembrie, cântând la aniversarea de trei ani a Crema Summer Club, eveniment inclus în primul său mini-turneu în România. Atunci el a prezentat publicului român single-ul „Casablanca”, cel care a devenit, apoi, hit internaţional.

„BEAUTIFUL THINGS IN LIFE\", ÎN CREMA „Casablanca” va răsuna din nou live, mâine seară, la Mamaia, dar şi noua piesă a artistului, „Beautiful Things in Life\", pe care o va lansa în Crema Summer Club. După „Casablanca”, melodie care nu a lipsit, în ultima perioadă, din playlist-ul cluburilor şi care a fost lansată în clubul Crema din Mamaia, noua piesă care va ajunge în premieră pe litoralul românesc promite să devină, la rândul ei, un hit. Artistul însuşi se arată extrem de încrezător în şansele piesei „Beautiful Things in Life\" de a ajunge cunoscută internaţional, spunând, pe pagina sa de Facebook, că se va ridica la nivelul hitului „Casablanca\" şi chiar va depăşi succesul acestuia.

Cu numeroase single-uri lansate, precum „Feelings for You” sau „Let\'s Go Back”, artistul a atins apogeul carierei sale după lansarea hitului „Big Love”, în urmă cu aprox. doi ani.

„DJ PLAY THE MUSIC\" Distracţia continuă, în acelaşi club din Mamaia, şi sâmbătă seară, cu un party pe ritmuri... fierbinţi, adresat houserilor şi intitulat „DJ Play the Music\". Îşi vor da întâlnire, la pupitru, cei mai în vogă DJ ai momentului: DJ Pascal, DJ Smart, DJ Simon şi DJ Antonio Parazar.

Taguri articol


12