Aproximativ 3.000 de persoane au participat, sîmbătă, la fondarea oficială a grupării paramilitare ungare Magyar Garda, înfiinţată de partidul extremist Jobbik. În cursul ceremoniilor, au depus jurămîntul primii 56 de membri ai grupării, îmbrăcaţi în uniforme de culoare neagră cu dungi alb-roşii, simboluri ale regimului nazist pe care Ungaria l-a avut în cursul celui de-al II-lea Război Mondial. Liderul Jobbik, Gabor Vona, a declarat că vor fi înregimentaţi mii de membri pînă la 23 octombrie, atunci cînd este comemorată revolta antisovietică din 1956.
Partidul de opoziţie Fidesz a cerut liderilor Magyar Garda să respecte legile Ungariei şi drepturile civice. Peter Szijjarto, purtătorul de cuvînt al Fidesz, nu a comentat declaraţiile preşedintelui executiv al formaţiunii, Gabor Kubatov, care afirmase vineri că Fidesz va trebui să se detaşeze de Magyar Garda dacă aceasta va deveni o organizaţie antisemită. Forumul Democratic (MDF) a cerut tuturor partidelor politice să excludă din rîndurile lor orice persoană care va face parte din Magyar Garda şi Jobbik. Partidul Socialist, aflat la guvernare, l-a îndemnat pe preşedintele ţării, Laszlo Solyom, să îşi anunţe public poziţia faţă de Magyar Garda. Ca reacţie, şeful administraţiei prezidenţiale, Ferenc Kumin, a declarat că Solyom a condamnat toate evenimentele menite să răspîndească teroare. Sîmbătă, publicul prezent la ceremoniile Magyar Garda a scandat lozinci antiguvernamentale şi a condamnat, în acelaşi timp, prevederile păcii semnate la Versailles în 1920, care a atribuit statelor vecine teritorii ce se aflaseră anterior sub suveranitate austro-ungară. “Jos Tratatul de la Trianon” a fost una dintre lozincile scandate la demonstraţie. Constituirea Gărzii Ungare a fost aspru criticată de forţele liberale şi de stînga, iar o serie de organizaţii civice au organizat demonstraţii de protest. Şi presa străină a reacţionat negativ. Ziarul vienez “Der Standard” a scris “în Ungaria reapare extrema-dreaptă”, iar “Neue Zuercher Zeutung” scrie că “liderul forţelor conservatoare Viktor Orban continuă să pescuiască în ape naţionaliste tulburi, folosind o retorică obscură”. “Ungurii ne provoacă din nou, înfiinţînd organizaţia semimilitară Garda Ungară, care trebuie să apere ţara lor în faţa unui atac pornit din Slovacia”, scrie cotidianul slovac din Bratislava “Plus Jeden Deu”.
Observatorii arată că Garda Ungară pare să fi fost creată după modelul Gărzii de Fier române, mişcare violentă antisemită din timpul celui de-al II-lea Război Mondial şi care a organizat în special pogromul antievreiesc de la Iaşi, din 1941, în care au murit zeci de evrei. Garda Ungară a fost creată de Jobbik, partid politic marginal, nereprezentat în Parlament, dar prezent în consiliile municipale din mai multe oraşe ale ţării, reputat pentru retorica sa antisemită şi neofascistă. Ungaria găzduieşte cea mai mare comunitate evreiască din Europa Centrală, care numără între 60.000 şi 100.000 de membri.