Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că România ar putea lua în considerare propunerea făcută de patru state UE privind instituirea unui mecanism privind statul de drept, dar cu condiţia reducerii curentelor populiste şi creşterii solidarităţii. „Propunerea viza realizarea unui mecanism care să asigure conformitatea în primul rând cu setul de valori fundamentale aparţinând UE. Dacă această propunere vizează şi asigurarea unor principii fundamentale ale UE precum solidaritatea şi respingerea unor idei privind noi linii de demarcaţie, o Europă cu mai multe viteze, şi dimpotrivă, mai multă solidaritate între membrii vechi şi noi, foarte prezente o serie de state paradoxal cu o veche democraţiei, atunci ar putea fi o idee extrem de interesantă pe care şi noi o putem lua în considerare“, a explicat ministrul de Externe. Miniştrii de Externe ai Germaniei, Olandei, Danemarcei şi Finlandei i-au transmis vineri o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în care îi cer să propună un mecanism de intervenţie împotriva statelor care încalcă statul de drept şi valorile fundamentale ale UE. „Pot confirma primirea acestei scrisori semnate de cei patru miniştri de externe din Germania, Olanda, Danemarca şi Finlanda. Este o contribuţie interesantă care merge cam în aceeaşi direcţie cu ceea ce preşedintele Barroso a prezentat în discursul său despre starea Uniunii. Noi ne dorim să continuăm să lucrăm la aceste aspecte şi considerăm scrisoarea ca o importantă contribuţie“, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Pia Ahrenkilde-Hansen.