Autorul luării de ostatici de vineri de la oficiul poştal din Colombes, în apropiere de Paris, a fost reţinut de forţele de ordine, iar ostaticii au fost eliberaţi. În jurul orei locale 14.30, mai multe surse din cadrul poliţiei au anunţat că luarea de ostatici s-a încheiat şi nicio persoană nu a fost rănită. Pista teroristă a fost exclusă rapid.
Autorul atacului ar fi un bărbat cu antecedente psihiatrice, care a suferit o dezamăgire amoroasă. Potrivit unei surse din cadrul anchetei, bărbatul a intrat singur în oficiul poştal, în jurul orei 12.30, iar unii clienţi au reuşit să fugă. Bărbatul, cunoscut de poliţie ca un delincvent de drept comun, a sunat el însuşi la poliţie, afirmând că este puternic înarmat, cu grenade şi Kalaşnikov, potrivit primelor elemente ale anchetei. Luarea de ostatici a fost tratată însă inițial drept un act terorist, în timp ce secretarul american de stat, John Kerry, se afla într-o vizită oficială la Paris. În scurt timp, criza s-a dezamorsat!