Luare de ostatici într-o bancă moscovită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Luare de ostatici într-o bancă moscovită

Externe 19 Mai 2016 / 16:07 559 accesări

Forţele speciale ruse au împuşcat un individ care a pătruns în forţă într-o bancă din estul capitalei Moscova, unde a luat mai mulţi ostatici. Bărbatul a cerut o sumă mare de bani şi a ameninţat că, în caz contrar, va arunca instituţia bancară în aer. Luarea de ostatici a avut loc într-o bancă din cartierul Izmailov, în estul capitalei ruse. Martorii au anunţat că un individ mascat a intrat în bancă şi a ameninţat angajaţii cu un obiect asemănător unui pistol. După câteva runde de negocieri, cinci ostatici au fost eliberaţi, însă o casieră a rămas închisă într-o cameră securizată şi a blocat uşa blindată. După ce bărbatul a ameninţat că va arunca banca în aer, forţele speciale au lansat un asalt şi l-au împuşcat pe individ. Poliţia nu a precizat în ce condiţii au fost eliberaţi ostaticii, toţi salariaţi ai băncii. Autorităţile au anunțat ulterior că niciunul dintre angajaţi nu a fost rănit în incident.



12