"Luarea de ostatici" care a antrenat o mobilizare de mare amploare a poliţiei ieri, la Gand, în nord-vestul Belgiei, s-a dovedit până la urmă a fi doar o glumă proastă, a anunţat, după o zi zbuciumată, Parchetul din acest oraş flamand, relatează AFP. Un adolescent în vârstă de 18 ani, aflat ilegal în Belgia şi cunoscut deja de către serviciile de poliţie pentru afaceri cu stupefiante, a fost arestat şi interogat de Parchet, care a conchis că nu a avut loc nicio luare de ostatici, a anunţat agenţia Belga. Farsa a avut loc în plină criză de luare a unor ostatici, reală, la Sydney, în Australia. Bărbatul - care riscă până la doi ani de închisoare, o amendă şi care ar putea să suporte costurile cu operaţiunea de poliţie - a dat alerta luni dimineaţa afirmând că a "văzut patru persoane (înarmate) cu (puşti de tip) Kalaşnikov luându-l ostatic pe prietenul său". "La (ora locală) 8.30 (9.30, ora României), un bărbat a intrat în magazin. A spus «sunaţi la poliţie, sunt patru persoane în apartamentul meu, mi-au pus un revolver la cap, iar prietenul meu este în continuare acolo, a adormit»", a povestit numeroşilor jurnalişti prezenţi la faţa locului Carine Malfait, care are un magazin la parterul imobilului. "Aşa că am sunat la poliţie", a adăugat ea. Poliţia a mobilizat mijloace foarte importante, a blocat cartierul şi a luat cu asalt, luni la prânz, apartamentul în care se presupunea că se află autorii luării de ostatici şi victima lor. Însă aproximativ 15 membri din forţele speciale ale poliţiei, puternic înarmaţi şi echipaţi cu veste antiglonţ, nu au găsit în clădire "nici (puşti de tip) Kalşnikov şi nici persoane înarmate", a declarat Annemie Serlippens, o purtătoare de cuvânt a Parchetului din Gand. "Presupusa victimă" a negat că a fost luată oastatică, a adăugat ea. Purtătoarea de cuvânt a spus că cei trei bărbaţi despre care presa a scris că au fost arestaţi - doarece au ieşit din clădire cu mâinile sus - nu sunt suspectaţi de nicio infracţiune. "Sunt oameni care locuisc aici şi care nu au nicio legătură cu faptele", a subliniat ea. "Nu există niciun indiciu cu privire la faptul că ceea ce s-a întâmplat aici (la Gand) ar avea vreo legătură cu terorismul, Statul Isamic (SI) sau cu ceea ce se petrece în acest moment la Sydney", declarase Serlippens. Autorităţile încearcă să afle dacă adolescentul era drogat sau în stare de ebrietate atunci când a lansat alerta, a declarat purtătoarea de cuvânt aseară.