Luarea de ostatici care a antrenat o mobilizare de mare amploare a poliţiei, luni, la Gent, în nord-vestul Belgiei, s-a dovedit până la urmă a fi doar o glumă proastă, a anunţat, după o zi zbuciumată, Parchetul din acest oraş flamand. Un adolescent de 18 ani, aflat ilegal în Belgia şi cunoscut deja de serviciile de poliţie pentru afaceri cu stupefiante, a fost arestat şi interogat de Parchet, care a conchis că nu a avut loc nicio luare de ostatici. Farsa a avut loc în plină criză de luare a unor ostatici, reală, la Sydney, în Australia. Bărbatul, care riscă până la doi ani de închisoare, o amendă şi care ar putea să suporte costurile cu operaţiunea de poliţie, a dat alerta luni dimineaţă, afirmând că a văzut patru persoane înarmate cu puşti Kalaşnikov, luându-l ostatic pe prietenul său. Poliţia a mobilizat mijloace foarte importante, a blocat cartierul şi a luat cu asalt, luni la prânz, apartamentul în care se presupunea că se află autorii luării de ostatici şi victima lor. Însă aproximativ 15 membri din forţele speciale ale poliţiei, puternic înarmaţi şi echipaţi cu veste antiglonţ, nu au găsit în clădire nici puşti Kalşnikov şi nici persoane înarmate. Presupusa victimă a negat că a fost luată oastatică. Purtătoarea de cuvânt a Parchetului a spus că cei trei bărbaţi despre care presa a scris că au fost arestaţi - doarece au ieşit din clădire cu mâinile sus - nu sunt suspectaţi de nicio infracţiune. ”Sunt oameni care locuisc aici şi care nu au nicio legătură cu faptele”, a subliniat ea.