Lucian Bute și Eleider Alvarez au trecut cu bine de proba cântarului oficial

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Înaintea meciului de sâmbătă dimineață, de la Quebec

Lucian Bute și Eleider Alvarez au trecut cu bine de proba cântarului oficial

Sport 24 Februarie 2017 / 15:51 486 accesări

Pugiliştii Lucian Bute şi Eleider Alvarez au trecut joi seară de proba cântarului oficial înaintea luptei de sâmbătă dimineaţă, de la Quebec. Românul şi columbianul s-au încadrat în limita de 79,34 kilograme. Lucian Bute a avut 78,74 kilograme, în timp ce Eleider Alvarez a cântărit 79,19 kg. Alvarez (32 de ani) este neînvins în cele 21 de meciuri susținute ca profesionist (are 10 victorii prin knockout), în timp ce Lucian Bute (37 de ani) a disputat 36 de meciuri la profesionişti și a câștigat 32, dintre care 25 prin knockout, având în plus trei înfrângeri şi un egal.

Meciul Lucian Bute - Eleider Alvarez se dispută la categoria semigrea, versiunea WBC, sâmbătă, în jurul orei 5 dimineaţa, ora României, la Centre Videotron din Quebec, Canada. Învingătorul va boxa pentru titlul mondial cu Adonis Stevenson, în toamna acestui an. Canadianul în vârstă de 39 de ani are 28 de victorii (23 prin KO) şi o singură înfrângere în carieră.

Lucian Bute a boxat ultima dată pe 1 mai 2016 şi a terminat la egalitate cu americanul Badou Jack, într-un meci pentru titlul mondial WBC la categoria supermijlocie. Pe 25 noiembrie 2016, pugilistul român a scăpat de suspendarea pentru dopaj din partea Comisiei de Box a Districtului Columbia din SUA. Suspendarea de şase luni pentru consumul de ostarină (substanţă interzisă) a expirat pe 6 noiembrie, iar Bute a fost de acord cu verdictul şi a donat 50.000 de dolari în contul versiunii WBC, pentru lupta împotriva dopajului. Bute a deţinut timp de aproape cinci ani (2007-2012) centura de campion IBF la categoria supermijlocie.

„Mă simt calm și încrezător. Voi face toate sacrificiile pentru o evoluție cât mai bună. Dacă voi da drumul la brațe, voi face un meci excelent. Mi-ar plăcea să obțin o victorie convingătoare, care să nu lase loc de îndoială”, a afirmat Bute după cântarul oficial. Totodată, el și-a arătat dezamăgirea pe Facebook pentru faptul că meciul său nu va fi transmis de nicio televiziune din România: „Cu profundă dezamăgire vă confirm că meciul meu nu a fost preluat de nicio televiziune din România. Am primit enorm de multe mesaje de la cei peste 700 de mii ce urmăriți această pagină, în care sunt întrebat unde se vede meciul meu cu Alvarez pentru Centura WBC Silver. Am sperat până în ultima zi că am să pot anunța cine televizează în țară, dar nu a fost să fie. Vă asigur că nu prețul drepturilor a stat la baza deciziei televiziunilor de a nu transmite meciul meu. Oricum energia voastră, a românilor, este cu mine și vă simt mereu aproape! Voi urca în ring în jur de 5.30, sâmbătă dimineață!”.

În aceeași gală, la categoria supermijlocie, va boxa și americanul de origine română Dario Bredicean (11 victorii din tot atâtea meciuri), contra mexicanului Alejandro Torres (9 victorii, un eșec, două egaluri).

Citește și:

Lucian Bute îi promite lui Alvarez prima înfrângere din cariera profesionistă

Alvarez îl „amenință” pe Bute: „Îl voi face să se retragă!”

Lucian Bute a trecut un prim test al cântarului înaintea meciului cu Alvarez

Lucian Bute este în grafic cu pregătirea confruntării cu Alvarez

Lucian Bute va reveni în ring pe 24 februarie

Lucian Bute: „A fost cea mai dificilă bătălie a carierei mele”

Lucian Bute va fi audiat în Comisia de Box a Districtului Columbia

Sfârșit de carieră pentru boxerul Lucian Bute?

Boxerul Lucian Bute nu se gândește încă la retragere

Lucian Bute este încrezător în posibilitatea de a redeveni campion mondial

Mai sunt patru zile până la meciul Lucian Bute - Badou Jack

Lucian Bute e optimist înaintea meciului cu Badou Jack

Taguri articol


12