Luciano Pavarotti, premiat postum

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Luciano Pavarotti, premiat postum

Monden 19 Septembrie 2013 / 00:00 443 accesări

Prestigiosul premiu britanic în domeniul muzicii clasice Classic Brit Award va fi decernat postum renumitului cântăreţ italian de operă Luciano Pavarotti, care s-a stins din viaţă în septembrie 2007, în urma unui cancer pancreatic. Premiul pentru contribuţia de o viaţă la dezvoltarea muzicii clasice i-a fost acordat tenorului în anul 2007, ceremonia urmând să aibă loc în 2008, dar celebrul cântăreţ a murit în luna septembrie a aceluiaşi an. În 2008 nu s-a mai acordat premiu la această categorie muzicală. Acum, premiul îi va fi înmânat văduvei lui Luciano Pavarotti, Nicoletta Mantovani, în cadrul unei ceremonii festive prevăzute să se desfăşoare în luna octombrie. „Este minunat că industria muzicală îi aduce, astfel, un omagiu lui Luciano, mai ales că se împlinesc 50 de ani de la prima sa înregistrare”, a declarat aceasta.

Înregistrarea ariei din opera lui Giacomo Puccini, „Boema”, care până de curând se afla în arhivele personale ale tenorului, a fost făcută publică abia anul acesta. Aria va intra în colecţia celor 50 cele mai bune interpretări ale lui Luciano Pavarotti, ce va apărea la Decca Records. Alţi doi renumiţi tenori, care au cântat împreună cu Luciano Pavarotti în trio, au fost deja recompensaţi cu Classic Brit Award: Placido Domingo în 2006 şi Jose Carreras în 2009.

Pe de altă parte, cineastul american Francis Ford Coppola, tenorul spaniol Placido Domingo şi sculptorul britanic Anthony Gormley se numără printre cele cinci personalităţi recompensate cu cel mai important premiu de artă din Japonia. Arhitectul britanic David Chipperfield şi pictorul italian Michelangelo Pistoletto au primit şi ei această prestigioasă distincţie culturală, Praemium Imperiale, atribuită în mai multe discipline artistice. Ceremonia de înmânare a acestor premii decernate de Japan Art Association va avea loc la Tokyo, pe 16 octombrie. Premiile, în valoare de 15 milioane de yeni, circa 150.000 de dolari, vor fi înmânate de prinţul Hitachi, fratele mai mic al împăratului japonez Akihito. Laureaţii acestor premii îşi văd astfel recompensate realizările artistice şi contribuţiile aduse artei pe plan internaţional. Praemium Imperiale se acordă în cinci discipline: pictură, sculptură, arhitectură, muzică şi teatru/cinematografie. Aceste premii au fost create în 1988, pentru a marca cea de-a 100-a aniversare a fundaţiei Japan Art Association.

Printre laureaţii din anii trecuţi se numără personalităţi marcante, precum dramaturgul american Arthur Miller, artistul britanic David Hockney sau arhitectul canadian Frank Gehry. Anunţaţi prin conferinţe de presă ţinute la Tokyo, Londra, Roma şi alte oraşe, câştigătorii sunt aleşi de pe o listă alcătuită de un grup internaţional de consultanţi, care include foşti premieri, diplomaţi, politicieni şi personalităţi culturale globale.

Taguri articol


12