Zeci de împătimiţi ai cailor putere au participat, sâmbătă, la prezentarea şi testarea celui mai nou model Mitsubishi, ASX. Evenimentul a avut loc în Mamaia, în parcarea de la Aqua Magic, şi a fost organizat de dealerul Mitsubishi din Constanţa, Nippon Car Center. Pe lângă prezentarea noului model ASX, cei peste 120 de participanţi au învăţat de la piloţi profesionişti cum să se descurce cu maşinile de înaltă performanţă pe un circuit stradal special amenajat. Cursurile de pilotaj au fost susţinute de pilotul central al Repsol Racing Team România, Manu Mihalache. Printre curajoşii care s-au urcat la volan s-a numărat şi viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău. Atmosfera incendiară a fost susţinută de Nicoleta Luciu, senzuala brunetă fiind o admiratoare înfocată a mărcii Mitsubishi. Prezenţa ei a făcut ca participanţii de sex masculin să uite, preţ de câteva momente, de modelul ASX. Printre participanţi s-a numărat şi campionul la nataţie Răzvan Florea, primul medaliat olimpic masculin al nataţiei româneşti. „ASX este o maşină care-ţi va trezi pofta de viaţă şi de condus, aducându-ţi satisfacţia unui drum parcurs în siguranţă. Este un crossover compact cu tracţiune integrală, cu un design seducător şi o ţinută impunătoare”, a declarat directorul marketing din cadrul Nippon Car Center, Andreea Filip. Noul model Mitsubishi îmbină plăcut stilul modern al caroseriei cu echipările performante şi tehnologiile cu impact scăzut asupra mediului.