Luciu, în vacanţă cu finii Slav şi Drăguşanu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Luciu, în vacanţă cu finii Slav şi Drăguşanu

Monden 29 August 2013 / 00:00 449 accesări

Frumoasa brunetă Nicoleta Luciu, fost model şi actuală prezentatoare TV, a petrecut o săptămână de vis în Croaţia, alături de soţul său, Zsolt, de fiul cel mare, Zsolt jr., şi de viitorii lor fini, Victor Slav şi Bianca Drăguşanu. Cu toate că merge la Dubrovnik de opt ani, bruneta s-a declarat fascinată de acest sejur petrecut în premieră alături de Bianca şi Victor. „Este primul concediu pe care l-am petrecut împreună cu Bianca şi Victor. Ne-am distrat pe cinste, am făcut plajă, ne-am plimbat, iar seara am stat pe terasă, la poveşti. Sunt doi oameni care se iubesc foarte mult, cu care ne înţelegem foarte bine şi sunt încântată că ne-au ales ca naşi. Este primul cuplu pe care îl cununăm”, a declarat Nicoleta Luciu. Aceasta s-a bucurat de plajă, de soare şi a înotat mult, a vizitat împrejurimile, inclusiv o peşteră spectaculoasă din Mljet, unde povesteşte că a avut parte şi de peripeţii. „Se auzeau mulţi lilieci şi, când am ieşit, am dat nas în nas cu câţiva dintre ei… eu şi Bianca ne-am speriat, însă băieţii au reuşit să ne calmeze”, îşi aminteşte Nicoleta.

Taguri articol


12