„Opera lui este iubită şi admirată nu numai pentru că ne este apropiată în sentiment, nu numai pentru forma ei cuceritoare, ci şi pentru că a consolidat pe temeiuri contemporane o veche tradiţie etică, aceea a maeştrilor populari, dintotdeauna atît de iubiţi de Tonitza, a zugravilor şi caligrafilor noştri medievali, etica pictorilor revoluţionari de la 1848, cea cuprinsă în patriotismul poetic al lui Grigorescu şi în tulburătorul lirism naţional al lui Luchian”, descria criticul de artă Raoul Şorban opera plasticianului, în cartea „Nicolae Tonitza”, apărută la editura „Meridiane”, Bucureşti, 1973. Din patrimoniul Muzeului de Artă fac parte 42 de lucrări create de Nicolae Tonitza de-a lungul carierei sale artistice, printre care: „După proces”, „Casă şi curte la Mangalia”, „Minaret”, „Fetiţa acrobatului”, „Păpuşă”, „Natură moartă cu pîine” şi „Balcicul în zori”.

Pictura „După proces” a fost realizată în ulei pe carton, iar schiţa lucrării, intitulată „Curtea marţială”, a fost publicată pe coperta numărului 15 al ziarului „Cuvîntul liber”, din data 30 noiembrie 1919. De asemenea, tabloul „Peisaj Mangalia”, creat în ulei pe carton, a figurat în catalogul expoziţiei „Grupul pictorilor moldoveni din Bucureşti”, care a avut loc la Iaşi, în 1925, cu titlul „Impresie de amurg”. Elementul central figurat al picturii este biserica din Mangalia. Mai mult, din patrimoniul instituţiei muzeale de la malul mării face parte şi pictura „Cap de fetiţă”, realizată în ulei pe carton, considerată lucrarea de referinţă a plasticianului, foarte cunoscută şi unanim apreciată.

Nicolae Tonitza (1886 - 1940) s-a înscris în anul 1902 la Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi, la clasa profesorului Gheorghe Popovici, iar un an mai tîrziu, a făcut o călătorie de studii în Italia, în cadrul excursiei arheologice a profesorului Grigore Tocilescu. În anul 1906, l-a ajutat pe profesorul său de la Şcoala de Arte Frumoase la decorarea Capelei Palatului Mitropoliei din Iaşi şi un an mai tîrziu, a plecat la studii în Germania. A expus pentru prima dată la Munchen, în anul 1908, şi tot în acel an, a publicat primele caricaturi în revista „Furnica” din Bucureşti şi a debutat în publicistică în periodicul „Arta romană” din Iaşi, cu articolul „Importanţa criticii de artă”. În 1911, împreună cu Constantin Bacalu şi Ştefan Dimitrescu, a zugrăvit biserica din Poeni (Vaslui), iar în 1912 a pictat biserica din Scorţeni (Bacău) şi tot atunci a absolvit Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi şi a obţinut „certificatul de pictor bisericesc”. Nicolae Tonitza a întemeiat, în 1925, împreună cu Ştefan Dimitrescu, Francisc Şirato şi Oscar Han, „Grupul celor patru”, iar în 1927, a apărut volumul „Cronici fanteziste neliterare”, al cărui autor este. În 1928 a predat desenul, pictura şi arta decorativă la Academia de pictură şi sculptură a lui Constantin Vlădescu şi George Murnu. De-a lungul vieţii a participat la numeroase expoziţii personale şi de grup, atît în ţară, cît şi peste hotare, fiind răsplătit cu premii importante.