Chiar şi în condiţii de criză, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, spune că şi în acest an un accent important a fost pus pe obţinerea finanţărilor europene pentru proiecte de utilitate certă pentru locuitorii comunei Cumpăna. „Cu toate neajunsurile, administraţia locală a comunei Cumpăna îşi îndeplineşte în continuare atribuţiile cu responsabilitate, dovadă stând proiectele realizate, aflate în derulare, sau în fază de aprobare“, a declarat Gâju. Unul dintre proiectele pe care administraţia locală le-a demarat în 2009, dar pe care nu a reuşit să-l finalizeze din cauza lipsei fondurilor, este cel privind extinderea şi modernizarea Grădiniţei nr. 1 din localitate. Edilul şef din Cumpăna a explicat că proiectul vizează extinderea grădiniţei existente având un regim de înălţime parter cu un spaţiu P+1E şi recompartimentarea spaţiului existent în vederea măririi capacităţii la opt grupe, în condiţii de respectare a normelor legislative în vigoare. Primarul spune că valoarea proiectului este de 1,7 milioane de lei. „Obiectivul este 85% realizat şi sperăm ca anul acesta, în funcţie de fondurile pe care le vom avea la dispoziţie, să-l finalizăm pentru ca cei mici să beneficieze de condiţii cât mai bune în instituţiile de învăţământ“, a mai spus Gâju.