Lucrări de pictură şi grafică, pe simezele Muzeului de Artă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lucrări de pictură şi grafică, pe simezele Muzeului de Artă

Cultură 10 Iulie 2009 / 00:00 1984 accesări

Sala „Alexandru Ciucurencu“ a Muzeului de Artă găzduieşte, în această perioadă, expoziţia de pictură şi grafică semnată de Doina Misian, Niculaie Morărescu şi Aurelian Broască. Lucrările care compun expoziţia reflectă preocupările curente şi personalitatea celor trei artişti, ajunşi la maturitate artistică şi aflaţi într-o perioadă de creaţie fastă. La vernisajul susţinut, miercuri seară, de directorul Muzeului de Artă, Doina Păuleanu, au luat parte, în număr mare, artişti plastici, reprezentanţi ai mai multor generaţii, veniţi să admire lucrările colegilor săi. Printre aceştia s-a aflat şi pictorul Ionel Mătăsăreanu, cel despre care criticul de artă Doina Păuleanu vorbeşte ca fiind un „fenomen social“.

Directorul Muzeului de Artă, Doina Păuleanu, a apreciat discreţia artistei Doina Misian - aflată la cea de-a doua expoziţie personală -, care se autoperfecţionează şi care doreşte, întotdeauna, mai mult de la sine. „Ceea ce vedem este o secvenţă din creaţia de astăzi şi de ieri a Doinei Misian şi reflectă faptul că artista este sigură pe mijloacele sale, că are o viziune clară şi ştie să decanteze şi să decupeze din realitate acele lucruri care pot fi filtrate prin propria sensibilitate, transmiţîndu-le printr-un limbaj recognoscibil, care ne face să recunoaştem stilul Doinei Misian în desenele şi gravurile pe care le prezintă“, a precizat criticul de artă Doina Păuleanu.

Lucrările lui Niculaie Morărescu au la bază semne recognoscibile din limbajul plastic, precum punctul, linia şi pata, fascinînd prin cromatica vie, în căutarea unui spirit bizantin. Aurelian Broască prezintă în creaţiile sale „fie colţuri pitoreşti de o fermecătoare putere de evocare, fie flori pe care le-a realizat cu o vervă şi o siguranţă remarcabile“. „Aurelian Broască se dovedeşte, acum, acelaşi bun colorist, care ştie să stăpînească tuşa. Culoarea sa este de o prospeţime şi o candoare cu totul specială, iar obiectele sînt recognoscibile“, a precizat directorul Muzeului de Artă, Doina Păuleanu.

La finalul vernisajului, Doina Misian a ţinut să precizeze că dedică această expoziţie părinţilor săi, în semn de preţuire, respect şi recunoştinţă pentru sprijnul acordat, efortul depus şi sacrificiile făcute pentru ca artista să poată urma drumul artelor. Expoziţia celor trei artişti plastici va fi deschisă pînă pe 28 iulie.

Taguri articol


12