Aproximativ două sute de lucrări de pictură şi grafică semnate de artişti români renumiţi, printre care Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady şi Camil Ressu, vor fi scoase la licitaţie de casa Artmark, pe 27 ianuarie, la Bucureşti. Operele îşi vor căuta cumpărător în cadrul unei iniţiative în premieră, respectiv la „Licitaţia de Alb & Negru\", primul eveniment de gen consacrat operelor de grafică şi pictură grisaille şi la „Licitaţia Doamnelor Artelor Frumoase Româneşti\", primul proiect de recuperare a operelor marilor pictoriţe din România interbelică.
Vedetele licitaţiilor vor fi, potrivit organizatorilor, tablourile Rodicăi Maniu Mützner, „Plaja\" (estimat la 40.000-50.000 de euro) şi „Confidenţe\" (17.500-25.000 de euro), precum şi o serie de grafică de Nicolae Tonitza aparţinând celei mai înnoitoare şi mai prolifice faze a creaţiei sale.
Licitaţiile vor avea loc la Marriott Grand Hotel. Până atunci, în perioada 21-27 ianuarie, operele pot fi admirate, tot acolo, la o expoziţie cu intrare liberă, deschisă între orele 11.00 şi 21.00.
În decembrie 2010, la „Licitaţia de Iarnă\" a casei Artmark, tabloul „Păstoriţa\" al lui Nicolae Grigorescu a stabilit recordul pieţei de artă din România, după ce a fost vândut cu 175.000 de euro, estimările iniţiale ale valorii picturii fiind de 60.000-80.000 de euro.