Lucrări de urgenţă la faleza nesigură din Eforie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lucrări de urgenţă la faleza nesigură din Eforie

Administrație 19 Februarie 2011 / 00:00 780 accesări

Constructorul care se ocupă de reabilitarea falezei neamenajate din zona străzii Ion Vodă cel Cumplit din Eforie Sud grăbeşte efectuarea lucrărilor pentru a înlătura pericolul ce pândeşte casele din apropierea malului. În prezent, oamenii lucrează la descărcarea malurilor şi îndepărtează apa de la baza terenului, provenită din infiltraţii. „Aceste lucrări sunt premergătoare pentru lucrarea de bază a proiectului. În două săptămâni se stabilizează terenul şi nu vor mai fi probleme. Proiectul se adaptează la teren, pentru că este vorba de o reabilitare, nu de o construcţie nouă”, a declarat asistent de proiectant Ioan Băncescu, care a fost şi şef de şantier pentru zona Eforie Sud - Vama Veche în anii ‘90. El povesteşte că, înainte de 1990, a demarat un proiect de mare amploare care cuprindea reabilitarea tuturor falezelor de pe litoralul românesc şi stoparea procesului de eroziune a malurilor, însă proiectul a fost abandonat în 1991 iar lucrările de consolidare s-au oprit la câteva sute de metri de faleza neamenajată din Eforie Sud, însemnând doar doi kilometri de reabilitări. În aceeaşi situaţie este şi digul din incinta falezei neamenajate din Eforie Sud. Băncescu spune că lucrările au fost oprite în 1992, iar digul a rămas făcut doar pe jumătate. Iniţial, porţiunea de faleză neamenajată din Eforie Sud, ce face parte din faleza Tuzla, nu era cuprinsă în proiect, însă din cauza prăbuşirii malurilor, a fost inclusă în proiect şi a devenit lucrare prioritară.

Taguri articol


12