Lucrări întârziate în programul Casa Verde

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Saraiu. Licitaţie contestată

Lucrări întârziate în programul Casa Verde

Administrație 05 Ianuarie 2011 / 00:00 535 accesări

Deşi proiectele care se derulau prin intemediul Programului Casa Verde al Ministerul Mediului ar fi trebuit să se finalizeze la sfârşitul lui 2010, există primării constănţene care, din cauza procedurilor birocratice care se derulează lent, nu au reuşit să se încadreze în termenul stabilit. La Saraiu, una dintre administraţiile locale unde se aplică Programul Casa Verde, licitaţia care trebuia să desemneze o firmă pentru a se ocupa de lucrări a fost contestată încă din noiembrie de una dintre firmele participante şi nici până în prezent nu a fost soluţionată contestaţia. Primarul din Saraiu, Vasile Băjan, a declarat că s-a obişnuit ca lucrurile în România să nu meargă în ritmul lor normal. „Cum se întâmplă de regulă la noi, licitaţiile pentru proiecte sunt contestate şi pierdem timp preţios în derularea investiţiilor. Încă nu a fost rezolvată contestaţia. În funcţie de cum se va soluţiona, vom vedea ce facem mai departe. Cert e că lucrările trebuie să înceapă”, a declarat primarul din Saraiu. Proiectul de la Saraiu face parte din Programul de înlocuire sau de completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană ori alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului. Băjan susţine că proiectul derulat prin Administraţia Fondului de Mediu presupune montarea unor pompe de căldură în mai multe instituţii publice din comună. Primăria Saraiu a primit, în vară, primii bani pentru implementarea proiectului, în valoare de 19,813 mii lei, deşi, iniţial, beneficiarii acestor proiecte trebuia să primească suma necesară demarării primei etape a proiectului încă din primăvară, însă din pricina crizei economice a fost amânată derularea investiţiei. Ulterior, în iulie, a fost prelungită până la finele anului în curs perioada în care pot fi montate noile sisteme de încălzire. Valoarea proiectului de la Saraiu este de 600 de mii de lei, din care administraţia locală contribuie cu 160 de mii de lei, restul fiind acoperit din fonduri europene.



12