Lucrări la reţeua de racordare la energie electrică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Hârşova

Lucrări la reţeua de racordare la energie electrică

Administrație 20 Iulie 2011 / 00:00 600 accesări

Finalizarea celor patru blocuri ANL de la Hârşova nu a fost un motiv de bucurie pentru beneficiarii programului, având în vedere că blocurile sunt lipsite în continuare de curent electric. “Blocurile au fost prevăzute într-o zonă electrificată, tocmai pentru a nu exista probleme în ceea ce priveşte conectarea lor. Din nefericire, reţeaua din zonă este destul de veche şi nu putea face faţă dacă erau legate şi cele patru blocuri ANL. Din acest motiv s-a decis că este nevoie de o nouă investiţie într-o staţie de transformare, care să preia cele patru blocuri. Investiţia este de peste 10 milioane de lei, bani pe care noi nu îi avem în buget. Am făcut nenumărate demersuri, atât la Ministerul Economiei, cât şi la Ministerul Dezvoltării pentru a se găsi o soluţie de rezolvare a acestei probleme. În cele din urmă, după numeroase discuţii, reprezentanţii ENEL Dobrogea au decis să facă ei investiţia având în vedere că ei vor încasa banii de la locatarii celor patru blocuri”, a declarat primarul oraşului Hârşova, Tudor Nădrag. Având în vedere că lucrările au fost deja demarate, primarul a precizat că în toamna acestui an blocurile vor fi racordate la curent electric, astfel încât beneficiarii să se poate muta în locuinţe.



12