Copiii unităţii de învăţământ din satul Credinţa vor începe anul acesta şcoala într-o instituţie aproape nouă. Şcoala cu clasele I - VIII din satul Credinţa a intrat în reabilitare în anul 2008, însă, din păcate, din cauza lipsei fondurilor, nu a putut fi finalizată decât abia acum. Şi aceasta pentru că tot din 2008, la doar câteva luni de la demararea lucrărilor, Ministerul Educaţiei, care se angajase iniţial că va suporta cheltuielile de reabilitare ale unităţii de învăţământ, a sistat orice plată. „Ministerul a alocat atunci 150 de mii de lei, iar diferenţa de 210 mii de lei a fost alocată din bugetul local“, a declarat primarul comunei Chirnogeni, Gheorghe Manta. Lucrările au constat în consolidarea şi extinderea clădirii cu o sală de clasă şi grupuri sanitare, înlocuirea tâmplăriei vechi din lemn cu una nouă din PVC, montarea unei centrale pentru încălzire. Trecând peste toate inconvenientele provocate de lipsa fondurilor, primarul spune că se bucură de faptul că elevii din Credinţa vor învăţa în săli de clasă moderne şi civilizate, chiar şi după doi ani de eforturi. Dacă şcoala din Credinţa îşi aşteaptă cu drag elevii, administraţia locală a demarat în urmă cu o lună şi lucrările de reabilitare a corpului B al şcolii din Chirnogeni. Pentru aceste lucrări, administraţia locală a primit 100 de mii de lei, la care se vor adăuga 180 de mii de lei de la bugetul local. Şcoala din Chirnogeni are o istorie aparte, fiind ridicată în mai multe etape. Construcţia acesteia a început în anul 1892, când au fost ridicate două săli de clasă, la care s-au adăugat încă trei în anul 1957. „Acest corp al clădirii a devenit corpul B atunci când a fost construit un alt corp al unităţii de învăţământ. Este prima reabilitare capitală pe care o suportă corpul B al şcolii“, a declarat Manta, care a adăugat că, până la sfârşitul lunii noiembrie, când vor fi finalizate lucrările de reabilitare, copiii vor învăţa, în două schimburi, în sălile de clasă rămase.