Lucrările de reabilitare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, care au fost sistate în 2005 de către actuala putere, ar putea fi, în sfîrşit, reluate. La iniţiativa deputaţilor constănţeni a fost aprobat un amendament la bugetul pentru anul viitor prin care urmează să se aloce 30 de miliarde de lei pentru continuarea lucrărilor de reparaţii la SCJU, demarate în vara anului 2004, la iniţiativa primarului Constanţei, Radu Mazăre. "Amendamentul la bugetul pe anul 2007 referitor la reluarea finanţării reparaţiilor generale la SCJU a fost adoptat în Comisiile reunite de Buget-Finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Evident, este nevoie şi de confirmarea lui prin votul plenului Senatului şi al Camerei, dar din punct de vedere practic nu mai este nicio problemă. A mai existat un amendament pe aceeaşi idee, semnat de mai mulţi parlamentari constănţeni, dar care avea şanse mai reduse să fie aprobat. Prin acel amendament se solicitau 52 de miliarde de lei, sumă care reprezintă exact finanţarea guvernamentală din 2004. Am mers pe două idei: una maximală, care nu a avut şanse să treacă, şi una mai modestă, care, avînd ca sursă de finanţare rezerva bugetară a Guvernului, are 100% şanse să fie aprobată şi de către plenul Senatului şi al Camerei Deputaţilor", a declarat deputatul PSD Corneliu Dida. La rîndul său, deputatul social democrat Alexandru Mazăre a declarat că parlamentarii constănţeni au încercat, în mai multe rînduri, prin amendamente, să obţină bani pentru judeţul Constanţa, dar, pînă acum, încercările lor au fost sortite eşecului. "Noi am făcut şi în acest an amendamente prin care am cerut sume suplimentare pentru protecţia copilului, pentru persoanele cu handicap, pentru drumurile judeţene sau pentru alte domenii extrem de importante în viaţa de zi cu zi a constănţenilor. Cu părere de rău, trebuie să anunţ că toate au fost respinse în plenul Comisiei Buget-Finanţe, prin votul majorităţii actuale. Nu am reuşit să trecem decît acest amendament care prevede acordarea sumei de 30 de miliarde de lei pentru Spitalul Judeţean Constanţa. Este un mic pas înainte", a declarat Alexandru Mazăre. Deputatul PNL Gheorghe Dragomir, unul dintre semnatarii amendamentului, este optimist în ceea ce priveşte banii care urmează să fie alocaţi pentru SCJU, el afirmînd că suma alocată iniţial ar putea fi suplimentată. "Sînt convins că aceştia nu sînt singurii bani care vor veni pentru Spitalul Judeţean Constanţa. La prima rectificare bugetară, această sumă va mai fi majorată". Pentru continuarea programului de reabilitare a Spitalului Judeţean, iniţiat de primarul Radu Mazăre, la suma de 30 de miliarde de lei, care va proveni din rezerva bugetară a Guvernului, se vor adăuga şi fonduri alocate de către Consiliul Judeţean Constanţa.