Lucrările la Ortopedie, în linie dreaptă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lucrările la Ortopedie, în linie dreaptă

Sănătate 21 Martie 2012 / 00:00 410 accesări

Peste o săptămână va fi dată în folosinţă una dintre cele mai moderne clinici de ortopedie din ţară - Clinia de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa - clinică ce va putea fi comparată, fără nicio reţinere, cu unităţi similare din Europa. Pe lângă lucrările de modernizare şi reabilitare capitale, clinica a fost dotată cu aparatură de ultimă generaţie, dar a fost adus şi personal medical (medici şi asistenţi medicali) de elită din Capitală. Vechile metode de lucru, deja rudimentare, imposibil de aplicat de la o zi la alta, vor fi date uitării. Cadrele medicale vor avea ocazia să lucreze într-un mediu ultramodern, cu aparate pe măsură. Pacienţii care vor fi operaţi nu vor mai fi duşi direct în Secţia Anestezie Terapie Intensivă, ci vor sta în salonul staţionar special amenajat, aşa cum trebuie să existe în toate clinicile care sunt prevăzute cu săli de operaţii. „Doar cazurile grave ar trebui să ajungă în Secţia Anestezie Terapie Intensivă”, spunea, nu cu mult timp în urmă, şeful Clinicii, dr. Alexandru Şerban. Pentru că statul român nu pune preţ pe investiţiile în ceea ce înseamnă cel mai important sector – Sănătatea - investiţia în reabilitarea Clinicii este suportată în totalitate de Consiliul Judeţean Constanţa.



12