Lucrările la podul IPMC, finalizate în noiembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din fondurile statului

Lucrările la podul IPMC, finalizate în noiembrie

Eveniment 24 Septembrie 2014 / 00:00 2117 accesări

Unul dintre cele mai importante poduri din Constanța, IPMC, a intrat în reparații capitale în urmă doi ani, după ce Primăria municipiului l-a predat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), pentru efectuarea lucrărilor, din cauza costurilor extrem de ridicate. Podul este considerat ca fiind de interes național, având în vedere că leagă DN3 de Portul Constanța, iar pe acea rută au circulat toate tirurile din România care mergeau fie să încarce, fie să descarce marfă din port. Din cauza traficului greu, însă, pe podul lung de un kilometru au apărut gropi adânci, iar mașinile circulau cu dificultăți. Cu toate că limita de viteză admisă era de 30 km/h, în ultima vreme autovehiculele puteau să circule cu maximum 10 km/h. Din motivele menționate, MTI a alocat 12 milioane de lei pentru reparații, la sfârșitul lui noiembrie 2012.

TERMEN Vestea bună este că obiectivul, format din două poduri paralele care deservesc fiecare câte un sens de mers, va fi reabilitat până la sfârșitul acestui an. Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP), Marian Dima, însă, a declarat că tronsonul podului care a fost construit în 1985 a fost deja reabilitat. „Lucrările la podul vechi sunt în curs de execuție, pentru că traficul a fost deschis pe tronsonul nou. Peste bucata cea veche vom turna un nou covor asfaltic, iar lucrările vor fi gata până la sfârșitul lui noiembrie. Termenul este asumat de către constructor, așa că avem toată încrederea că la acea dată vor fi finalizate toate lucrările”, a declarat Marian Dima. După ce lucrările vor lua sfârșit, traficul se va realiza pe patru benzi.



12