Lucrările la reţeaua de canalizare încep în primăvara lui 2013

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ovidiu, Cartierul Tineretului

Lucrările la reţeaua de canalizare încep în primăvara lui 2013

Administrație 19 Decembrie 2012 / 00:00 655 accesări

Cartierul Tineretului din oraşul Ovidiu are parte, în sfârşit, de atenţia administraţiei locale. Bucuroşi, în primă fază, că au primit cu titlu gratuit de la primărie terenuri pentru a-şi construi o casă, acum tinerii din Ovidiu spun că mai bine nu primeau nimic. Conform contractelor semnate cu primăria, tinerii se obligau ca în cel mult doi ani să înceapă construcţia caselor. Numai că, după concesionarea terenurilor, fostul primar nu s-a mai interesat de zona respectivă. Astfel, tinerii au fost nevoiţi să-şi ridice casele cărând la mână până şi bidoanele cu apă, pentru că nu aveau niciun fel de utilităţi. Indiferenţa faţă de nevoile comunităţii l-a costat postul pe fostul primar. Noua conducere a administraţiei locale din Ovidiu a preluat problemele tinerilor din cartierul uitat de lume. În numai câteva luni s-au finalizat lucrările la reţeaua de gaze, la reţeaua de apă şi sunt foarte aproape să înceapă şi lucrările la reţeaua de canalizare. „A fost un efort bugetar pe care administraţia locală era obligată să îl facă. Nu putea lăsa locuitorii de acolo încă un an fără utilităţi. Am fi dorit să demarăm şi lucrările la reţeaua de canalizare, însă timpul nu ne mai permite. Cred că, în primele luni ale anului 2013, locuitorii din cartierul Tineretului vor avea şi canalizare”, a declarat primarul oraşului Ovidiu, George Scupra. El a precizat că problema transportului în comun a fost rezolvată cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, care în ultima şedinţă a aprobat hotărârea privind prelungirea orarului de transport pe ruta Constanţa-Ovidiu şi Ovidiu-Năvodari.



12