Veşti bune pentru locuitorii din Ghindăreşti. Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă din comună este aproape de final, iar lucrările la reţeaua de canalizare sunt finalizate până la 70%. Primarul Adrian Vartolomei spune că, din această vară, cetăţenii nu au mai întâmpinat probleme atunci când au folosit apa din propriile gospodării. “Proiectul depus pe HG 577/1997 referitoare la lucrări de infrastructură şi-a atins scopul şi acum nu mai avem probleme cu furnizarea apei. Toţi locuitorii comunei au apă la orice oră din zi şi din noapte. Vechiul sistem de alimentare cu apă, de peste 30 de ani, nu mai asigura apă la toate gospodăriile din comună. În special vara nu făcea faţă. Oamenii aveau apă o zi pe săptămână. Din acest motiv, mul?i aveau montate în case hidrofoare, iar oamenii stocau apa”, a declarat primarul din Ghindăreşti. Sistemul de alimentare încă nu este complet, pentru că administraţia locală are de gând să sape încă un puţ pentru a asigura apă bună de băut pentru locuitorii comunităţii. “Fostul primar a săpat două puţuri unul lângă altul, dar apa nu era bună şi riscam să apară infecţii în rândul populaţiei. Ei n-au ţinut cont şi au construit inclusiv o cabină pentru bazinul puţului. Au mai cheltuit alţi bani. Acum am luat decizia de a fora altul, pentru a avea apă bună de băut. Sperăm ca, până în decembrie, să fie gata atât sistemul de apă, cât şi reţeaua de canalizare”, a mai spus Vartolomei.