Lucrările pentru prima grădiniţă din comună, la final

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Topraisar

Lucrările pentru prima grădiniţă din comună, la final

Administrație 19 Martie 2013 / 00:00 532 accesări

Copiii din comuna Topraisar vor avea din această toamnă prima grădiniţă din istoria de 133 de ani a comunei. Până acum nu a existat un imobil special destinat pentru grădiniţă, chiar dacă numărul copiilor din comună este şi a fost întotdeauna mare. În 2008, primarul comunei, Stelian Gheorghe, a început construcţia primei grădiniţe. Sunt aproape cinci ani de la demararea lucrărilor şi copiii continuă să înveţe în cele două săli de clasă alocate lor în incinta şcolii din Topraisar. „Avem 160 de copii care se înghesuie în cele două săli de clasă şi învaţă în schimburi. Este o situaţie tristă, pe care din nefericire trebuie să o acceptăm, dar pe care o vom rezolva odată cu începutul anului şcolar 2013”, a declarat primarul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe. În momentul demarării lucrărilor, Guvernul PDL ar fi putut sprijini comuna cu fondurile necesare pentru finalizarea lucrărilor. Dar, pentru că primarul nu a dorit să se „convertească” la portocaliu, a fost tratat cu indiferenţă. După ce a alocat bani suficienţi doar pentru demararea lucrărilor, Guvernul PDL a considerat că politica şi răzbunarea sunt mult mai importante decât nevoile unei comunităţi şi a sistat finanţările promise. „În aceste condiţii, am început să alocăm fonduri din bugetul local, care nu este atât de generos. Am primit în câteva rânduri şi ajutor de la Consiliul Judeţean Constanţa şi în aproape cinci ani am reuşit să aducem construcţia grădiniţei aproape de final. Am mai avea nevoie de un milion de lei pentru ca grădiniţa să fie funcţională. Din bugetul pe anul în curs am alocat o parte din fonduri, şi avem promisiuni că ne vor ajuta şi cei de la Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru ca până la sfârşitul verii grădiniţa să îi poată primi pe preşcolari”, a spus primarul.



12