22 Decembrie 2024, 18:06
Ludovic Orban a participat la consultările de la Palatul Cotroceni, cu președintele Iohannis.
Acesta a făcut mai multe declarații după consultări, menționând că PNL nu este de acord cu nicio participare la guvernare a PSD.
PNL rămâne dedicat obiectivului de a forma un guvern de centru dreapta, care să poată reforma România...PSD a ținut blocată România timp de 30 de ani.
Principalele declarații ale lui Ludovic Orban
- Propunerea noastră de premier este Florin Cîțu;
- PNL rămâne dedicat obiectivului de a forma un guvern de centru dreapta, care să poată reforma România.I-am prezentat intenția de a forma un guvern alături de USRPLUS și UDMR și de a obține președinția Camerei Deputaților de către PNL;
- Sigur că sunt puncte unde avem diferențe, dar avem deschidere pentru a continua negocierile de formare a unui guvern.
- Nu suntem de acord cu nicio participare la guvernare a PSD. PSD a ținut blocată România timp de 30 de ani;
- Formarea coalițiilor se naște într-un timp rezonabil. Sunt țări unde negocierile au durat și o lună de zile sau mai mult.
- Noi am convenit împreună cu partenerii de discuții, ca pe perioada negocierilor să nu dăm declarații, să prezentăm toți trei ceea ce s-a convenit. Noi vom respecta această înțelegere pe care am avut-o cu partenerii noștri.
- Majoritatea parlamentară este deocamdată de 244, fără grupul minorităților.
- Dorința noastră este de a ajunge la o înțelegere cu partenerii pe care i-am definit foarte clar, USR PLUS, UDMR și grupul minorităților.