Refuzul președintelui Klaus Iohannis de a promulga Codul Fiscal a surprins pe toată lumea. Inclusiv pe unii dintre liberali. Ei spun că gestul șefului statului este exagerat. Printre cei cărora nu le-a picat prea bine decizia președintelui de a retrimite pentru rediscutare proiectului noului Cod ...
Liberalii sunt atât de dornici să preia toată puterea în România încât sunt în stare de orice. După ce au eșuat în tentativa de a da jos Guvernul Ponta prin moțiune de cenzură, mai nou, celor de la PNL le-a venit o altă idee: organizarea de alegeri anticipate ...
Nu există precedent pentru o declaraţie atât de gravă. Îi solicit premierului să îşi prezinte scuze pentru gravele afirmaţii făcute de ministrul din cabinetul său şi de unul dintre cei mai importanţi lideri din PSD. (…) Demisia este mult prea puţin.
Se pare că lucrurile se mișcă foarte repede în privința moțiunii de cenzură depusă vineri de liberali. Birourile Permanente ale Senatului și Camerei Deputaților au decis, ieri, ca dezbaterile și votul privind documentul să aibă loc vineri. Asta după ce același for a ...
După luni de amenințare, parlamentarii din opoziție par să își fi stabilit planul de bătaie pentru destituirea Guvernului. Plan ce seamănă mai mult cu o glumă. După ce s-au chinuit câteva luni să găsească o temă pentru lăudata lor moțiune de cenzură, acum nici ei nu mai ...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care dublează alocaţiile de stat pentru copii, de la 42 de lei la 84 de lei. Majorarea alocaţiei a fost aprobată recent de către deputaţi, sub forma unui amendament propus de PNL. Ponta a spus atunci că Guvernul şi PSD susţin majorarea alocaţiei de stat pentru ...
În mijlocul scandalului legat de arestarea abuzivă, pentru mai bine de șase luni, a Marianei Rarinca, o persoană aflată în conflict cu șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, liberalii par să își schimbe opiniile privind cazul după cum ...
Camera a adoptat, astăzi, cu 278 voturi pentru, 22 împotrivă şi 14 abţineri, proiectul de lege privind alegerilor locale, stabilind că preşedinţii Consiilor Judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă, iar primarii vor fi aleşi într-un singur ...
PNL, reprezentat de Vasile Blaga, şi PSRO, reprezentat de Mircea Geoană, au încheiat, astăzi, un protocol de colaborare politică şi parlamentară care îşi propune formarea unei majorităţi parlamentare în perspectiva adoptării unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Ponta ...
Camera Deputaţilor a respins, astăzi, moţiunea simplă semnată de 101 deputaţi liberali şi intitulată "În lipsa oricărei strategii energetice, copilotul Victor Ponta conduce sectorul minier românesc spre faliment", document dezbătut de plen înaintea sărbătorilor de ...
Există o listă lungă a celor din guvernarea PDL care se confruntă cu acuzații de corupţie, în special trafic de influenţă, dare şi luare de mită ori abuz în serviciu. Lista este deschisă. Fostul senator PDL Iulian Urban afirmă pe Facebook, citând ”surse bine informate” ...
Transalpina, una dintre cele mai spectaculoase şosele din Europa şi a cărei inaugurare a fost aşteptată cu sufletul la gură de întreaga Românie, ajunge din nou în atenţia publicului. Guvernul va sesiza DNA pentru încălcarea unor prevederi legale privind contractul de modernizare a ...
Guvernul va sesiza DNA pentru încălcarea unor prevederi legale privind contractul de modernizare a DN 67C Bengeşti-Sebeş ("Transalpina") cu firma Romstrade, arătând că proiectul a fost promovat de foştii miniştri PNL Ludovic Orban şi Varujan Vosganian şi a generat pagube de peste 388 ...
În corul celor care critică Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) intră, pe zi ce trece, tot mai multe persoane. Până ieri, corul era format din oameni de la care cu greu poți avea pretenția că înțeleg ce înseamnă administrare fiscală, ei fiind ...
Deși, prin poziția lor, ne decid soarta, deputații ne-au dovedit încă o dată că nu dau nici doi bani pe îndatoririle cu care s-au pricopsit după ce au fost aleși. Altfel nu se explică de ce ședința de ieri a Camerei Deputaților, în cadrul căreia trebuia să se ...
Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a anunţat, în plen, depunerea unei moţiuni simple semnată de 101 deputaţi liberali şi intitulată "În lipsa oricărei strategii energetice, copilotul Victor Ponta conduce sectorul minier românesc spre faliment". "Vă anunţ că ...