Pe vremuri erau căruțe cu coviltir. Cele mai multe le aparțineau țiganilor căldărari care străbăteau țara în lung și-n lat tot anul, ca să facă negoț cu cazane și tingiri. Mai aveau trupele de saltimbanci și țăranii, tot cei care făceau comerț cu diverse produse -de la cereale, până la coșuri de nuiele sau butoaie de lemn. Traseul includea neapărat satele și comunele unde venea iarmarocul, care se organiza de sărbători - religioase, desigur - fiecare sat cu sfântul lui. O zi sau două de dezmăț colorat; lume pestriță, adunată din toate cătunele din jur, comercianți de ”de toate” -perii, riți-piți, piepteni, basmale, moriști, ceaune și cazane, coase și custuri, acadele și susane, grătare și bere la butoi.

Acum le spune rulote comerciale și au cam aceeași utilitate. Diferența constă în design, poluare și prețul mărfii. De apărut, apar cam tot unde se organizează câte un eveniment, numai că iarmarocul se numește acum festival. Diferențe? Nu prea! Aceeași aglomerație, cohorte de gurmanzi care se-nghesuie la tejghea să-și ia o clătită în carton sau o bucată de carne tocată, friptă pe grătarul electric. Dar experiența gustului nu trebuie ratată! În plus, să iei masa pe bordură, căci mesele nu ajung niciodată, e un semn de emancipare.

Prețul? După buget, ori de pe card, că doare mai puțin când nu vezi cum sare suta pe trei clătite!

Atmosfera? Luminițe, zgomot, fum! Ca la bâlci! Doar că e un bâlci sărac, fără culoare, o spoială de bucurie a reîntâlnirii cu diverși cunoscuți, numită acum socializare.

Festivalul? De fiecare dată, un mare succes!

La final, caravana de rulote se pierde în noapte pe autostrada A2, că-ncepe alt festival în Capitală.

În urma lor, Polaris, care adună în pubele urmele civilizației autohtone...