Luju.ro: Vânzătoare de iluzii în pușcării! Prună, atâta poți

Justiție 08 Noiembrie 2016 / 10:21 1859 accesări

Ministrul Justiției, Raluca Prună, aspru criticată (printre altele) după ce a recunocut cu seninătate că a mințit la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) că dispune de un buget de aproape un miliard de euro pentru şapte penitenciare, stârnește din nou controverse. De data aceasta este vorba despre un proiect al Ministerului Justiției ce prevede că, după o lună petrecută într-un spaţiu de sub trei metri pătraţi, un deţinut ar urma să primească o reducere cu trei zile a pedepsei. Jurnalista Adina Anghelescu-Stancu, de la luju.ro, califică, într-un editorial, inițiativa ministrului Prună drept “o încercare a marelui jurist și traducător al Bruxelles-ului de a ne prosti încă o dată”.

Iată articolul publicat de luju.ro:

“Vânzătoare de iluzii în pușcării! Prună, atâta poți?

Aflată pe ultimii metri de mandat, marele jurist și traducător al Bruxelles-ului, Raluca Prună încearcă să ne prostească încă o dată, după un an în care toată lumea s-a săturat de aleasa tehnocrație ajunsă, prin oribilă manipulare de după tragedia de la Colectiv, la cârma țării. Cetățenii au câteva zile la dispoziție, până în 13 noiembrie, pentru a trimite observații pe proiectul de lege pentru așa zisa rezolvare a supraaglomerării penitenciarelor, proiect lansat în dezbatere publică de Ministerul Justiție la finele săptămânii trecute. Proiectul, în opinia mea, nu reprezintă deloc o veste bună, chiar dacă unii s-au lăsat amăgiți de aparenta bună credința și putință a ministrului Justiției.

Raluca Prună vrea să credem că a găsit calea prin care să dea o gură de oxigen sistemului penitenciar, prin proiectul sus-menționat. Iată cum: „În calculul pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată, se include, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, astfel: pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, se consideră executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată. În acest mod, măsură reglementată depășește cadrul unui remediu compensatoriu stricto sensu, acordarea compensării operând din oficiu, nefiind condiționată de formularea unei cereri de către persoană deținută”.

Proiectul creează, de fapt, mult zgomot pentru mai nimic. Nimic care să aibă efectele scontate în practică, astfel încât CEDO să fie convinsă că României nu îi este necesară activarea unei hotărâri-pilot. Un calcul elementar arată că un deținut care mai are de ispășit un an primește 36 de zile „compensarea în natura” propusă de Prună, unul care mai are 5 ani ar câștiga, vezi Doamne, 6 luni...vă imaginați că nici măcar la acel procent de 10 la sută de „liberați condiționat” preconizat de Prună, în realitate nu ar fi atins. Iar 10 la sută la un număr de 31.000 de deținuți, e frecție la picior de lemn. Tot mușuroi de deținuți ar rămâne în închisori!

În acest context, dacă tot e dezbatere publică, o să îmi spun și eu părerea, aici, despre acest proiect. Nu de altceva, dar în 26 de ani de presă, am făcut multe reportaje și interviuri prin penitenciarele patriei, știu care sunt condițiile, cunosc detalii de la oameni care au stat în pușcării sau care sunt și azi deținuți, am citit mai toate hotărârile CEDO date în urma încălcărilor articolului 3 din Convenție. Condițiile inumane și relele tratamente nu înseamnă, doamnă Prună, doar perimetrul mai mic de 4 metri pătrați alocați unui deținut!

Tratament inuman este, în majoritatea penitenciarelor din România, și atunci când:

- un deținut suferă de o durere de dinți groaznică și până primește un calmant e nevoit să aștepte, după ce face cerere pentru medicație, două-trei săptămâni, timp în care ori îi trece durerea de la șine, ori face infecție și se trezește și cu paradontoză

- deținuții nu au voie, că în alte închisori din lumea europeană civilizată, la 8 ore în aer liber

- deținuții sunt ținuți în celule în care, iarna, e frig de crapă pietrele, cu câte trei pulovere și două treninguri pe ei, iar vara, pe caniculă, aerul e irespirabil în celulele pline de mirosuri pestilențiale

-deținuții nu au parte de apă caldă decât o dată sau de două ori pe săptămâna timp de două ore

- deținuții stau înghesuiți precum gândacii de bucătărie care colcăie prin toate colțurile celulelor, vara, câte 20 în 35-40 de metri

- deținuții sunt martori ai violențelor unora asupra celor mai slabi sau ei înșiși victime ale colegilor de penitenciar

- deținuților nu li se permite să primească zilele de permisie trecute în regulament pentru că, dintr-o aberație a legii, se consideră că au pe rol un alt dosar deși e vorba doar de un dosar administrativ, cum e contopirea a două pedepse, iar această contopire este întârziată luni de zile de instanțele de judecată

- duba care îi transportă pe deținuți la instanțe aflate la mare distanță trebuie să facă un traseu pe la mai multe penitenciare, care durează chiar și 24 de ore, ca să îi adune și apoi, la întoarcere, alte 24 de ore

- pachețele pentru mâncare, o dată pe lună, nu pot conține mai mult de șase kilograme de fructe și legume care, perisabile fiind, se reduc „natural” la trei

- pedepsele alternative sunt aproape inexistente

- sporul de pedeapsă e, acum, obligatoriu de 1/3 din fiecare infracțiune, iar suma e cumulată la pedeapsa principală și de multe ori mai mare decât aceasta, astfel că se poate vorbi de o dublă pedeapsă pentru aceleași fapte, care duce la supraaglomerarea în timp a penitenciarelor

- media de vârstă în pușcăriile din România este de 47 de ani și 4 luni, iar în ultimii trei ani s-a sinucis un deținut la 19 zile

Am fost, cum scriam mai sus, în multe din penitenciarele patriei. Am fost și în penitenciarele din Spania, pe vremea în care ANP avea o conducere pentru care transparența constituia o prioritate. Cu 15 ani în urmă, Spania avea penitenciare în care deținuții nu se simțeau deloc închiși. Mulți dintre ei nici nu stăteau închiși. Existau o serie de măsuri alternative de executare a pedepselor, mulți erau lăsați să muncească și să stea acasă în timpul săptămânii, iar pedeapsa era ca vineri seară să se prezinte la penitenciar și plecau luni dimineață de acolo, înapoi la muncă. În Spania, în detenție e apă caldă non stop, au săli de sport. Copiii erau aduși la finele săptămânii pentru ca deținuții să nu piardă legătura parentală, mâncau cu ei, se jucau cu ei, la finele săptămânii, o zi întreagă, în spații frumos amenajate, care nu lăsau deloc impresia că te afli într-o pușcărie. Aici, în închisorile României, vin la vizită de o oră jumate, copii cu vârste de până în 8-9 ani ca să își vadă părintele condamnat, într-o sală cu mese înghesuite, și îi auzi cum plâng, cum nu vor să mai plece, cum unii dintre ei întreabă dacă nu o să rămână cumva și fără casă.

Doamna Prună, duceți-vă și asistați la astfel de „vizite” și spuneți dacă vă place ce vedeți, ce auziți. Și în final, poate le explicați românilor ce fel de stat de drept este ăsta, în care arestatul preventiv sau deținutul nu are asigurată confidențialitatea discuțiilor cu apărătorul său!? Meditați la tot ce se întâmplă, nu mai căutați soluții ieftine care nu aduc niciun beneficiu sistemului penitenciar. Sau, mai bine, plecați înapoi la Bruxelles. Cine știe, poate acolo veți fi chiar și decorată pentru astfel de proiecte inutile. Aici, se pare că doar atât puteți: să vindeți iluzii la poarta penitenciarelor!”