Lumea se va confrunta cu o reintensificare a violenţelor în următorul deceniu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lumea se va confrunta cu o reintensificare a violenţelor în următorul deceniu

Externe 07 August 2008 / 00:00 410 accesări

Creşterea preţului energiei şi alimentelor, lipsa apei şi schimbarea climatică ar putea alimenta o reintensificare a instabilităţii şi violenţelor în lume în cursul următorului deceniu, potrivit unui raport publicat marţi. În pofida acestor previziuni sumbre, raportul pentru anul 2008 al Millennium Project, un centru internaţional de cercetare, subliniază că “progresele ştiinţei, tehnologiei, educaţiei, economiei şi administraţiei par să permită lumii să funcţioneze mai bine decît în prezent”. Millenium Project este o reţea mondială de instituţii din peste 100 de ţări, creată la iniţiativa Federaţiei Asociaţiilor ONU.

Raportul subliniază 15 provocări mondiale, de la apă şi energie, la crimă organizată sau etică, ce trebuie abordate cu prioritate. Potrivit textului, jumătate din lume este vulnerabilă în faţa instabilităţii sociale şi violenţelor, din cauza preţului energiei şi alimentelor, a guvernelor neperformante, lipsei de apă, schimbării climatice, diminuării rezervelor de energie şi hrană, deşertificării şi migraţiei. Potrivit raportului, centrul american pentru analize navale a identificat 46 de ţări, avînd 2,7 miliarde de locuitori, care se confruntă cu un risc crescut de conflict armat şi alte 56 de ţări, cu o populaţie totală de 1,2 miliarde de locuitori, care riscă instabilitate politică. Pînă la mijlocul acestui an, autorii raportului au identifcat 14 conflicte soldate cu cel puţin 1.000 de morţi: cinci în Africa, patru în Asia, două în America, două în Orientul Mijlociu şi unul împotriva “extremismului mondial”. Raportul, care se bazează pe estimările FAO (Agenţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură), subliniază că 37 de ţări se confruntă cu crize alimentare provocate de creşterea cererii în ţările în curs de dezvoltare, creşterea preţului energiei, utilizarea culturilor agricole pentru biocarburanţi, scumpirea îngrăşămintelor şi speculaţiile de pe piaţă. “Preţul alimentelor de bază s-a dublat în lume. Preţul cerealelor, de exemplu grîul sau orezul, a crescut cu 129% începînd din 2006. În condiţiile în care trei miliarde de persoane trăiesc cu mai puţin de doi dolari pe zi, un conflict social mondial pe termen lung pare inevitabil, în lipsa unor politici mai serioase privind alimentaţia, în lipsa unor progrese ştiinţifice notabile şi a unor schimbări alimentare”, avertizează autorii documentului. Pe plan demografic, populaţia mondială va creşte de la 6,7 miliarde de persoane în prezent la 9,2 miliarde în 2050, după care, la scurt timp, va atinge un maxim de 9,8 miliarde, pentru a coborî în cele din urmă la 5,5 miliarde în 2100, potrivit previziunilor ONU. Şi apa se numără printre problemele importante cu care se confruntă omenirea. Raportul arată că 700 de milioane de persoane sînt afectate în prezent de penuria de apă, adică dispun de mai puţin de 1.000 de metri cubi pe an. Acest număr ar putea creşte la trei miliarde de persoane pînă în 2025, din cauza creşterii economice mondiale, a schimbării climatice şi a creşterii cererii de apă. Experţii avertizează şi că lumea va avea nevoie de o cantitate dublă de hrană în 2013 faţă de prezent, ceea ce va presupune un consum mai mare de apă, pămînt şi îngrăşăminte.

Potrivit textului, în ultimii ani, consumul mondial a depăşit producţia, iar factorii aflaţi la originea scumpirii alimentelor par să se manifeste pe termen lung. În aceste condiţii, autorii documentului recomandă noi abordări în agricultură, de exemplu o irigare mai bună, cercetări genetice pentru a pune la punct specii care rezistă mai bine la secetă sau acvaculturi. În ceea ce priveşte energia, cererea mondială s-a putea dubla în următorii 20 de ani. Experţii avertizează şi că Africa va fi continentul cel mai grav afectat de schimbarea climatică, deşi este regiunea care contribuie cel mai puţin la acest fenomen. Sudul continentului ar putea pierde 30% din culturile de porumb pînă în 2030.

Taguri articol


12