Primăria comunei Lumina a elaborat un studiu de fezabilitate pentru alimentarea cu apă potabilă, amenajarea sistemului de canalizare şi drumuri în satele Sibioara şi Oituz, localităţi defavorizate din acest punct de vedere. “Este vorba despre un proiect integrat, pe care îl vom depune în această sesiune a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), pe măsura 322. Dacă în satul Oituz există un sistem de alimentare cu apă potabilă, chiar dacă este foarte vechi, în Sibioara nu există nici apă, nici canalizare, iar de drumuri nici nu poate fi vorba. Sperăm ca acest proiect să fie aprobat pentru a reduce din handicapul de infrastructură al acestor localităţi“, a declarat primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru. Banii necesari elaborării studiului de fezabilitate (130 mii de lei) au fost alocaţi administraţiei locale de către Consiliul Judeţean Constanţa. Chiru a mai spus că în localitatea Sibioara va fi necesară amenajarea a cîte nouă km de conducte pentru apă şi canalizare, iar în Oituz e nevoie de 12 km de conducte. De acest proiect al administraţiei locale vor beneficia peste 1.400 de locuitori din cele două localităţi.