Luna Facultăţii de Farmacie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Luna Facultăţii de Farmacie

Sănătate 23 Noiembrie 2010 / 00:00 554 accesări

Cu ocazia aniversării semicentenarului Universităţii „Ovidius” Constanţa, în perioada 24-26 noiembrie, vor avea loc „Zilele Facultăţii de Farmacie”. Senatul instituţiei de învăţământ superior a decis ca luna noiembrie 2010 să fie desemnată Luna Facultăţii de Farmacie. În această perioadă vor fi organizate diverse activităţi şi dezbateri, împreună cu autorităţi din domeniile farmaceutic şi medical şi cadre didactice de specialitate din Universitatea Ovidius, privind schimbările survenite în ultimii ani în acest sistem. Temele aflate în dezbatere abordează cele mai importante aspecte pentru farmaciştii şi asistenţii de farmacie care lucrează în farmaciile comunitare şi de spital, pentru medicii de familie şi de specialitate. Printre invitaţi se numără, pe lângă farmacişti, medici, cadre didactice, asistenţi medicali şi studenţi, şi importanţi producători şi distribuitori de medicamente originale şi generice. Expunerile din partea acestora, ca şi standurile de prezentare a medicamentelor organizate cu acest prilej, satisfac nevoia de informare a tuturor celor interesaţi în acest domeniu.



12