Luna septembrie este Luna Inimii şi peste tot în lume sunt organizate evenimente cu scopul de a atrage atenţia şi de a-i convinge pe oameni să ia măsuri pentru a se proteja de afecţiunile cardiovasculare, mai ales că, în urma studiilor, a reieşit că românii sunt printre cei mai predispuşi la bolile cardiovasculare. „Colesterolul mărit reprezintă unul dintre principalii factori de risc pentru bolile inimii. Asta fiindcă, din momentul în care depăşeşte valorile normale, se depune pe pereţii interiori ai arterelor şi îngreunează circulaţia sângelui. Astfel că, în timp, se dezvoltă afecţiuni cardiovasculare. Este important de reţinut că există două tipuri de colesterol: colesterolul bun adică HDL (High Density Lipoprotein) şi colesterolul rău adică LDL (Low Density Lipoprotein). Cu cât nivelul colesterolului rău este mai mare, cu atât mai mare este şi riscul de a dezvolta boli cardiovasculare” a explicat medicul primar cardiologie, Camelia Teleianu. Cu acest prilej, “Becel” desfăşoară în această lună campania “Ai grijă de inima ta! Iar dacă tu eşti bine, ai grijă de inimile celor dragi!”. Scopul campaniei este conştientizarea pericolului pe care îl reprezintă colesterolul mărit pentru sănătatea inimii.
VERIFICAŢI COLESTEROLUL. În opinia specialiştilor, un prim pas ar fi verificarea colesterolului. “Şi fiindcă doi din trei români suferă de boli cardiovasculare, anul acesta consumatorii “Becel” şi cei dragi lor au posibilitatea de a-şi verifica gratuit colesterolul.