Micile cratere din zona polului nord a Lunii ar putea conţine apă, susţin specialiştii din cadrul NASA. Craterele reprezintă zone de acces către o reţea de tuneluri uriaşă formate de lavă, în care astronauţii s-ar putea adăposti. Dacă satelitul natural al Pământului conţine gheaţă în ...
Președintele SUA, Donald Trump, va semna luni o directivă în baza căreia astronauții americani vor fi trimiși din nou pe Lună și chiar pe Marte, se menționează într-un anunț al Casei Albe citat de agenția Reuters. 'Directiva Politicii Spațiale' dispune NASA 'să conducă un program ...
Astronautul american în retragere Richard ''Dick'' Gordon, unul dintre cei doar două duzini de oameni care au zburat pe Lună, a murit la vârsta de 88 de ani, a anunțat marți Astronaut Scholarship Foundation, citată de DPA. Gordon a murit luni în locuința lui din ...
Meteorologii anunţă că vremea se va menține rece. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Abia de joi, vremea se va încălzi ușor, însă majoritatea valorilor termice se vor situa sub cele, climatologic, specifice perioadei. PROGNOZA 01 NOIEMBRIE, ORA 08.00 - 02 ...
Cercetătorii Agenției japoneze de explorare spațială (JAXA) au reperat o uriașă grotă subterană, de 50 de km lungime, sub scoarța Lunii, care, în opinia lor, ar putea servi într-o bună zi drept adăpost pentru o bază spațială. Date luate de sonda japoneză de observație lunară SELENE au ...
Spectacol celest în această noapte! Luna Recoltei poate fi văzută de toată lumea, strălucirea acesteia fiind aşteptată şi anticipată în fiecare an. Luna Recoltei este luna plină care cade cel mai aproape de echinocţiul de toamnă şi de obicei cade în septembrie. Având în ...
Agenția Spațială Europeană (ESA) a dezvăluit că amenajarea unui sat permanent pe Lună, unde astronauții nu au mai pus piciorul din 1972, constituie prima etapă către explorarea cu echipaje de astronauți a planetei Marte. "Luna, locul în care trebuie să fim, chiar dacă Marte rămâne ...
Chiar dacă pare un scenariu științifico-fantastic, un expert de la Agenția Spațială Europeană (ESA) a declarat că aproximativ 100 de oameni ar putea trăi pe Lună până în 2040, iar numărul lor ar putea crește până la 1.000, zece ani mai târziu. Expertul Bernard Foing, un ...
Aproximativ 100 de oameni ar putea trăi pe Lună până în 2040, a declarat vineri un expert de la Agenția Spațială Europeană (ESA), potrivit căruia acest număr ar putea ajunge la 1.000 de persoane în jurul anului 2050, informează AFP. Să presupunem că ne aflăm în anul 2040 ...
Astronautul NASA Randy Bresnik a realizat această fotografie a unui răsărit de Lună de la bordul Stației Spațiale Internaționale la data de 3 august anul curent. El a publicat fotografia pe rețelele de socializare, însoțită de un mesaj care face trimitere la eclipsa totală de Soare ce va fi ...
Luna a avut un câmp magnetic timp de cel puțin 2 miliarde de ani, de două ori mai mult decât se credea până acum, conform analizei unei roci selenare aduse de astronauții din echipajul misiunii Apollo 15, în 1971, informează newscientist.com, într-un articol preluat de ...
Această fotografie a fost realizată de Jim Irwin, pilotul modulului de aselenizare din cadrul misiunii Apollo 15, la sfârșitul celei de-a doua ieșiri la suprafața Lunii, la data de 1 august 1971, potrivit agerpres. Apollo 15 a fost cea de-a patra misiune cu echipaj uman pe Lună și prima care a explorat ...
O eclipsă parţială de Lună va avea loc astăzi şi va fi vizibilă timp de aproximativ două ore. Fenomenul va începe la ora 18.49, când Luna încă nu a răsărit. Luna va intra în penumbra Pământului la ora 20.22, când răsare dinspre orizontul est-sud-est. Din acest ...
Viitorii exploratori ai Lunii ar putea într-o zi să-și potolească setea cu apă de pe satelitul Pământului. Potrivit unui studiu publicat de revista Nature Geoscience, adâncimile astrului ar fi bogate în apă, relatează marți AFP. "Am găsit semnătura apei peste tot în ...
Un săculeț cu praf de pe Lună a fost vândut cu 1,8 milioane de dolari la licitație. Nu este vorba despre orice fel de praf selenar, ci de o mostră adusă de primul astronaut care a călcat pe Lună, Neil Armstrong. Săculețul, care datează din 1969 și care poartă eticheta „Lunar Sample ...
China a programat lansarea către Lună a sondei Chang'e-5 pentru luna noiembrie a acestui an, misiunea marcând câteva realizări în premieră pentru programul spațial al acestei țări, informează DPA. Chang'e-5 va reprezenta o triplă premieră pentru China - prima misiune automatizată ...