LUNI, 16 OCTOMBRIE! Fermierii încep să primească bani!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
APIA

LUNI, 16 OCTOMBRIE! Fermierii încep să primească bani!

Social 16 Octombrie 2017 / 14:05 466 accesări

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că luni, 16.10.2017, ora 00:01, a demarat Campania de plăți în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în anul 2017.

Suma totală autorizată la plată este de 42,1 milioane euro pentru un număr de 24.464 de fermieri. Precizăm că 28,59 milioane euro se plătesc din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar diferența de 13,51 milioane euro - din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național.

Menționăm că, în conformitate cu prevederile Decizieinr. 6801 de punere în aplicare a Comisiei din 11.10.2017 de autorizare a Irlandei, Greciei, Croației, României și Regatului Unit să aplice derogări, în ceea ce privește anul de cerere 2017, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul(UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, între 16 octombrie și 30 noiembrie se pot efectua plăți în avans de până la 70% în cazul plăţilor directe, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85% în cazul măsurilor de sprijin pe suprafață și legate de animale, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.

De asemenea, conform art. 6 alin. (1) din HG nr. 701 din 27 septembrie 2017 privind stabilirea pentru anul 2017 a cuantumului plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri, precum și a plafoanelor aferente ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, pentru speciile bovine și ovine/caprine, și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine“Începând cu data de 16 octombrie 2017, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe prevăzute la art. 1 şi 5, cu încadrarea în procentul maxim prevăzut de reglementările europene în vigoare la data efectuării plăţilor în avans”.

Menționăm că plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel: 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.09.2017 şi publicat în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene“, seria C, nr. 329/05 din 30.09.2017, pentru plăţile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă); 4,5390 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.12.2016 şi publicat în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene“, seria C, nr. 491/01 din 31.12.2016, pentru plăţile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Taguri articol


12