Luni, ultima zi de plată a taxei pentru vehiculele lente

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Luni, ultima zi de plată a taxei pentru vehiculele lente

Administrație 30 Ianuarie 2009 / 00:00 587 accesări

Conform prevederilor HCLM 228/2008 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2009, termenul scadent pentru plata taxei pentru vehiculele lente existente în patrimoniul contribuabililor este 31 ianuarie 2009. Datorită faptului că 31 ianuarie cade într-o zi nelucrătoare, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal şi Codului de Procedură Civilă, acesta va fi prelungit pînă la sfîrşitul primei zile lucrătoare, respectiv pînă în 2 februarie 2009, inclusiv, astfel că ultima zi de plată este luni. Directorul executiv al Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa, Carmen Trentea, a declarat că, după această dată, vor fi calculate majorări în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere. “Reamintim persoanelor interesate că taxa pentru oricare tip de vehicul lent, respectiv pentru: autocositoare, autoexcavatoare, autogredere, buldozere pe pneuri, freze rutiere, încărcătoare cu o cupă pe pneuri, maşini autopropulsate pentru lucrări de terasamente sau alte astfel de utilaje, aşa cum sînt prevăzute în anexa 1.5, din HCLM nr. 228/2008, privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2009, este în sumă fixă de 40 lei/an/vehicul şi se achită pentru întreg anul fiscal, într-o singură rată, pînă luni, 2 februarie 2009, inclusiv“, a declarat Trentea. Pentru plata taxei, contribuabilii se pot prezenta la toate ghişeele agenţiilor fiscale - persoane fizice, la ghişeele Serviciului “Persoane Juridice” din str. Nicolae Grindeanu nr. 66 - persoane juridice. De asemenea, taxa poate fi achitată la toate oficiile poştale din Constanţa sau poate fi virată în contul RO87TREZ23121180250XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanţa, beneficiar Primăria Municipiului Constanţa, cod fiscal 4785631. Pe ordinul de plată se va face menţiunea “vehicule lente”. Programul cu publicul al ghişeelor din cadrul SPITVBL este: luni, marţi, miercuri şi vineri, de la 08:30, la 16:30, iar joi, de la 08:30, la 18:30.



12