După ce fotbaliştii “tricolori” au acuzat faptul că Federaţia Română de Fotbal nu i-a premiat pentru rezultatele de egalitate obţinute contra Franţei şi Italiei la EURO 2008, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu a găsit scuza pentru situaţia creată. “Nu a luat nicio primă nimeni din FRF. Totul a fost plătit la zi, încă de la amicalul cu Muntenegru, pentru că am vrut ca băieţii să fie concentraţi. La începutul turneului am vorbit cu liderii echipei, şi am convenit ca diurna să fie de 200 de euro, iar prima să fie 50 la sută din ce cîştigam dacă ne calificam. Ei au fost de acord. Toţi banii ăştia se vor duce către campania pentru calificarea la CM 2010. Pe noi ne-a interesat să ne calificăm mai departe la acest Euro şi de aceea am introdus acea clauză. Oricînd pot să premiez oficialii din FRF cu acei bani, dar eu vreau de fapt să asigur o stabilitate financiară în cazul în care, Doamne fereşte, nu ne calificăm la Campionatul Mondial din Africa de Sud”, a declarat Lupescu.