Timp de aproape patru zile, marinarii români de la bordul fregatelor „Regele Ferdinand“ şi „Mărăşeşti” se vor antrena cu fregata americană USS John Hall. Exerciţiul va consta într-o luptă antisubmarin la care vor lua parte şi un elicopter Puma Naval, iar din partea americană, două elicoptere Sea Hawk 60B. Fregata USS John Hall a acostat, ieri, în Dana de Pasageri a Portului Constanţa şi va sta până pe 19 februarie. Programul echipajului navei americane mai cuprinde vizitarea Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale \"Amiral Ion Murgescu”, activităţi sportive cu marinarii români, precum şi un tur al principalelor obiective turistice din municipiul Constanţa. „Înainte de a ajunge în Portul Constanţa am avut escală şi în Grecia, unde am realimentat. La bordul navei avem două elicoptere echipate pentru luptă antisubmarin. Acest tip de fregată a fost construită iniţial pentru escortarea navelor de transport, însă, în ultimii ani, nava a evoluat şi poate executa misiuni mult mai complexe. USS John Hall a luat parte la primul război din Golf şi „Furtuna în deşert“. Este prima mea misiune pe acestă navă. În toamna anului trecut am fost în Scoţia pentru un atrenament NATO unde, din nefericire, am avut parte de o vreme foarte urâtă. Exerciţiile pe care le vom desfăşura cu fregatele româneşti au rolul de a creşte gradul de interoperabilitate şi de familiarizare în lupta antisubmarin“ a declarat comandantul navei, căpitan-comandorul Derek M. Lavan. Printre marinarii de la bordul navei americane se numără şi trei femei. Comandantul navei susţine că numărul este mic în comparaţie cu cel de pe navele de ultimă generaţie pentru că navele vechi nu pot asigura aceleaşi condiţii. „Este o navă mică, aşa că suntem ca o familie. Îi cunosc pe toţi de la bordul navei. Ştiu de unde sunt, dacă sunt casătoriţi şi dacă au sau nu copii. Eu sunt măritată, am 24 de ani, iar soţul meu este şi el în marină. Acum sunt plecată pe mare de aproape o lună“, a declarat ofiţerul Patricia Kreuzberger. USS John Hall este a 26-a navă din clasa Oliver Hazard Perry de fregate. Portul său de domiciliu este Mayport, Florida. Misiunea navei este aceea de a furniza protecţie pentru nave militare şi comerciale, forţe amfibii şi convoaie de aprovizionare. Este capabilă să îndeplinească toate misiunile de securitate maritimă, inclusiv operaţiuni de interceptare maritimă, război de suprafaţă, război submarin şi apărare antiaeriană.