Toţi cei care sunt interesaţi să obţină cât mai multe informaţii despre osteoporoză sunt informaţi, încă de pe acum, că în preajma Zilei mondiale de luptă împotriva osteoporozei - 20 octombrie - vor fi organizate o serie de evenimente de specialitate. În Bucureşti, în perioada 18 - 20 octombrie, va fi organizat un program special de exerciţii fizice adaptat persoanelor cu osteoporoză, dar şi acţiuni de comunicare menite să crească nivelul de informare a profesioniştilor în sănătate, a pacienţilor şi a publicului larg cu privire la această afecţiune. Potrivit unui comunicat, evenimentul este structurat astfel: conferinţă pentru specialişti (18-19 octombrie), workshop pentru pacienţi (19 octombrie) şi „Mişcarea împotriva Osteoporozei“ (20 octombrie). La conferinţa de informare medicală vor fi dezbătute teme de interes pentru cei preocupaţi de studiul, prevenţia, diagnosticul, tratamentul şi monitorizarea osteoporozei: medici (cu specialităţile: medicină de familie, reumatologie, endocrinologie, recuperare medicală, BFKT, geriatrie şi gerontologie, ortopedie, medicină internă), farmacişti, asistenţi medicali şi de farmacie, medici rezidenţi şi studenţi. Printre temele care vor fi abordate în cadrul manifestării se numără: abordarea pacientului cu osteoporoză în cabinetul medicului de familie, evaluarea pacientului cu risc de osteoporoză - testul de un minut sau noile terapii şi tratamente în osteoporoză. Pe 19 octombrie, persoanele diagnosticate cu osteoporoză sunt aşteptate la un workshop, în cadrul căruia vor primi informaţii practice pentru a face faţă cu succes provocărilor cotidiene ale bolii, iar pe 20 octombrie, toţi bucureştenii sunt invitaţi la „Mişcarea împotriva osteoporozei“ - program special de exerciţii fizice adaptat persoanelor cu osteoporoză şi celor cu risc crescut de osteoporoză, desfăşurat într-un parc central din Capitală. Mai multe detalii legate de locaţii, dar şi ce acţiuni se vor desfăşura la Constanţa vă vom informa în viitoarele ediţii.