Lupta împotriva corupţiei, cel mai mare eşec al lui Putin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lupta împotriva corupţiei, cel mai mare eşec al lui Putin

Externe 14 August 2010 / 00:00 412 accesări

Lupta împotriva corupţiei şi tentativa de a ţine sub control oligarhii şi de a le reduce influenţa reprezintă cel mai mare eşec al celor 10 ani în care Vladimir Putin a fost la putere în Rusia, arată un sondaj dat publicităţii de centrul Levada. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.600 de ruşi, la sfârşitul lunii iulie, înainte ca incendiile care afectează centrul ţării să fie mediatizate intens. Putin, care a ajuns premier în 2008, după ce a avut două mandate ca preşedinte, este cel mai popular politician al ţării, potrivit studiilor anterioare. Sondajul realizat de Levada îl creditează pe Putin cu 27% din intenţiile de vot, cu 7% mai mult decât Dmitri Medvedev. Dintre eşecurile lui Putin, 37% au considerat că cel mai mare este lupta împotriva corupţiei, 24% controlarea miliardarilor, iar 18% lupta împotriva infracţionalităţii. În ceea ce priveşte succesele politicianului, 23% consideră că Putin a îmbunătăţit relaţiile cu Occidentul, 20% că a crescut standardul de viaţă, iar 19% că a sporit prestigiul internaţional al Rusiei.

Vladimir Putin a fost ales preşedinte pentru prima dată în anul 2000, promiţând să instaureze o ”dictatură a legii” şi să scadă influenţa oligarhilor asupra Kremlinului. Potrivit criticilor, cei opt ani în care preţul petrolului a crescut foarte mult au determinat birocraţii să ceară mită şi mai mare, iar numărul miliardarilor a crescut. Medvedev i-a urmat la preşedinţie lui Putin, pentru că acesta din urmă nu mai putea candida la un al treilea mandat consecutiv. Însă Putin poate candida din nou în 2012.

Taguri articol


12