Programul de împăduriri demarat de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) la nivelul întregului judeţ a fost accesat de mai multe primării, care au identificat terenuri pentru înfiinţarea de păduri sau perdele forestiere. Printre administraţiile locale care au aplicat programul CJC se numără cea a comunei Comana, unde primăria a împădurit, până acum, un teren de 22 de hectare. „Acest program este excelent, mai ales că, în acest fel, va putea fi combătut şi fenomenul de deşertificare. În plus, pădurile ajută la dezvoltarea agriculturii. După împădurirea celor 22 de hectare, am căutat să extindem proiectul”, a spus primarul Ion Adam. În această idee, conducerea administraţiei locale a identificat o suprafaţă de cinci hectare de teren, unde, cu ajutorul CJC, vor fi plantaţi cireşi. „Este o zonă inundabilă, care nu putea fi folosită pentru agricultură. Aşa că înfiinţarea unei livezi pe cele cinci hectare, situate la marginea localităţii Comana, este cât se poate de benefică”, a adăugat edilul. Înainte de demararea programului de împăduriri de către CJC, la nivelul judeţului Constanţa, doar 5% din teritoriu era împădurit, în condiţiile în care, la nivel naţional, media este de 25%, iar la nivel european, de 36%.