Dacă reducerea drastică a emisiilor de metan, ozon troposferic, hidrofluorocarburi şi negru de fum ar începe din 2015, ar putea scădea cu până la 50% temperatura de încălzire a Terrei până în 2050. Aplicând aceste reduceri de emisii, Institutul Internaţional pentru Sisteme de Analiză Comparată din Austria a anunţat că s-ar putea încetini creşterea nivelului mării cu până la 42% până în 2100. Chiar şi în lipsa unui acord politic internaţional, reducerea emisiilor celor patru gaze şi particule de la 30 la 60% în următoarele decenii, este la îndemâna societăţii civile.

LA ÎNDEMÂNA FIECĂRUIA Ozonul troposferic se formează din oxizii de azot, în prezenţa Soarelui. Poluează, în principal, centrele urbane, întrucât precursorii lui, oxizii de azot sau compuşii organici volatili, sunt generaţi atât de activităţi industriale, cât şi de traficul rutier. Contribuie indirect la formarea ploilor acide şi provoacă probleme de sănătate, vara. E bine să vă gândiţi înainte de a folosi maşina personală că, printre problemele de sănătate pe care le generază, se numără: iritaţia plămânilor care cauzează tuse, episoade de respiraţie şuierătoare şi dureri la inspirarea profundă. Expunerea de lungă durată afectează în mod permanent plămânii şi duce la scăderea capacităţii pulmonare şi la susceptibilitate crescută la pneumonii, bronşite şi astm. Măsurătorile arată, în prezent, creşterea concentraţiei ozonului troposferic cu 1-2% pe an.

Metanul este produs prin fermentarea resturilor vegetale sau animale, mai ales pe fundul bălţilor, metoda fiind folosită şi în cazul epurării apelor reziduale din marile oraşe. Sursele de metan sunt însă diverse, de la microorganismele de apă dulce la gropi de gunoi, sisteme petrolifere, mine active sau părăsite şi orezării.

Negrul de fum este o pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obţinută prin arderea cu cantităţi insuficiente de aer a unor hidrocarburi, utilizată în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice şi a unor vopsele negre. Comunitatea medicală vorbeşte, încă timid şi sub protecţia anonimatului, despre creşterea numărului de bolnavi de cancer şi despre tot mai multe cazuri de afecţiuni respiratorii provocate de utilizarea plasticului.

MĂSURI OFICIALE UE s-a angajat să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 8% faţă de anul de bază 1990, în perioada 2008-2012. Protocolul de la Kyoto identifică principalele gaze cu efect de seră: dioxidul de carbon (CO2), metanul (CH4), protoxidul de azot (N2O) şi trei grupe de gaze fluorurate: hidrofluorocarburi (HFC), perfluorocarburi (PFC) şi hexafluorură de sulf (SF6). Gazele fluorurate (HFC, PFC şi SF6) au devenit populare în anii ‘90 ca substituenţi pentru substanţe ce diminuau stratul de ozon, precum clorofluorocarburile (CFC) şi hidroclorofluorocarburile (HCFC), scoase treptat din uz. Majoritatea gazelor fluorurate au înalt potenţial de încălzire globală. HFC constituie grupa cel mai des întâlnită, utilizată în echipamente de refrigerare şi climatizare sau în substanţele de stingere a incendiilor, aerosoli şi solvenţi. PFC sunt utilizate, în general, în sectorul electronic (de exemplu, pentru curăţarea cu plasmă a plăcilor de siliciu) precum şi în industria cosmetică şi farmaceutică, e drept, într-o măsură nesemnificativă.

SF6 este utilizat ca gaz izolant şi pentru stingerea arcului electric de comutare în instalaţiile de distribuţie de înaltă tensiune şi ca gaz de acoperire în producţia de magneziu şi aluminiu. Gazele fluorurate sunt definite ca obligaţii specifice pentru echipamente staţionare de refrigerare, climatizare şi pompe de căldură, sisteme staţionare de protecţie împotriva incendiilor şi extinctoare, instalaţii de distribuţie de înaltă tensiune sau solvenţi.