Primul turneu final al Campionatului Mondial desfăşurat pe continentul african îşi va lua rămas bun de la iubitorii fotbalului duminică seară, cu o finală de vis, programată pe stadionul “Soccer City” din Johannesburg, de la ora 21.30. Pentru prima oară în istorie, două naţionale europene, Olanda şi Spania, vor da bătălia pentru titlul suprem departe de casă. Prezentă pentru a treia oară în ultimul act al celei mai puternice competiţii fotbalistice din lume, Olanda pare să fie favorită graţie parcursului perfect de la actuala ediţie, trecându-şi deja în cont şase victorii consecutive. În plus, “portocala mecanică” a avut un procentaj perfect şi în campania de calificare, astfel că zecile de mii de fani olandezi prezenţi la Johhanesburg au motive suficiente să viseze la trofeu. În schimb, Spania, campioană europeană en titre, se află în premieră într-o finală mondială, dar speranţele ibericilor se leagă de celebrul “tika-taka”, ţesătura extraordinară de pase menită să ameţească adversarii. Oricine se va impune va fi o premieră, deoarece niciuna dintre cele două combatante nu s-a încoronat până acum cu titlul de campioană a lumii. Meciul de duminică ar putea decide şi titlul de golgeter, marii favoriţi fiind olandezul Wesley Snejder şi spaniolul David Villa, care conduc în topul celor mai buni marcatori, cu câte cinci reuşite. Peste toate, marea victorie aparţine africanilor, care au reuşit să organizeze, cu bune şi cu rele, o competiţie de asemenea anvergură fără vreun incident major. Duminică, reprezentanţii continentului “negru” vor primi aplauzele întregii lumi şi vor preda ştafeta Braziliei, pentru turneul final din 2014!