Lupta pentru funcţia de rector la „Ovidius”, cu mănuşi sau fără?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Exclusiv!

Lupta pentru funcţia de rector la „Ovidius”, cu mănuşi sau fără?

Educație 10 Martie 2016 / 18:33 6046 accesări

Prof. univ. dr. Octavian Unc: ”Dorim ca împreună să găsim acea cale pentru a fi mai bine pentru familia universitară constănțeană și pentru UOC”.

Prof. univ. dr. Octavian Unc: ”Dorim ca împreună să găsim acea cale pentru a fi mai bine pentru familia universitară constănțeană și pentru UOC”.

Prof. univ. dr. Sorin Rugină: ”Îmi doresc să continuăm traseul ascendent al atingerii celor trei principii - Unitate, Onoare și Competitivitate”.

Prof. univ. dr. Sorin Rugină: ”Îmi doresc să continuăm traseul ascendent al atingerii celor trei principii - Unitate, Onoare și Competitivitate”.

Conf. univ. dr. Cristian Moșnianu: ”Militez pentru o universitate curată și europeană”

Conf. univ. dr. Cristian Moșnianu: ”Militez pentru o universitate curată și europeană”

Universitatea ”Ovidius” din Constanța (UOC) se pregătește să își desemneze rectorul, pe 25 martie. Joi, 10 martie, au și fost depuse dosarele. Dacă despre candidatura actualului rector, prof. univ. dr. Sorin Rugină, s-a discutat încă de la începutul anului universitar, surpriza a venit de la alți doi candidați, care s-au înscris în cursa pentru cea mai importantă funcție în UOC. Este vorba despre chirurgul prof. univ. dr. Octavian Unc, de la Facultatea de Medicină, totodată medic în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Constanța, și de conf. univ. dr. Cristian Moșnianu, de la Facultatea de Istorie și Științe Politice. Primul candidat la funcția de rector, prof. Unc, a venit la Biroul Electoral Central însoțit de alți doi colegi chirurgi. ”Am venit împreună cu colegii mei chirurgi să exercităm un act democratic și să ne încercăm potențialul de a fi receptați prin ceea ce vrem noi să transmitem. De ce? Pentru că suntem medici și în fiecare zi, mai ales din postura de chirurgi, suntem provocați de supărările oamenilor, de boala lor, de situațiile în care ajung și permanent suntem obligați să luăm decizii în scurt timp, în fracțiuni de secundă, și credem că suntem structurați pentru a putea să luăm decizii”, a declarat prof. Unc. El a precizat că măreția înaintașilor nu poate fi doborâtă de ceea ce vine ca val, ca nouă generație. ”Nu sunt contestați, ei rămân prin ce fac, dar fiecare val trebuie să aducă ceva nou, ceva util. Ce vrem noi să facem este ca împreună să găsim această cale pentru a fi mai bine pentru familia universitară constănțeană și pentru UOC”, a precizat prof. Unc, după depunerea candidaturii.

RECTORUL PROF. RUGINĂ DOREȘTE CONTINUITATE La rândul său, actualul rector al UOC, prof. univ. dr. Sorin Rugină, și-a depus candidatura alături de întreaga echipă de campanie, formată din prorectori și decani ai mai multor facultăți. Prof. Rugină a vorbit despre datoria morală de a candida pentru a asigura o continuitate a dezvoltării universității. ”Mă declar mulțumit de ce am obținut într-un an și jumătate, dovadă este faptul că acum doi ani am plecat cu trei colegi în echipa de susținere și azi, după cum vedeți, sunt alături de întregul consiliu de administrație, lucru care spune foarte mult despre puterea echipei și este o mare realizare pentru viitor”, a declarat prof. dr. Rugină. El a vorbit și despre noul Senat al UOC. ”Este un Senat cu o înnoire în proporție de aproape 50%, oameni de valoare. Sunt și cei din Senatul vechi, nu minimalizăm cu nimic rolul pe care l-au avut, pentru că au avut de parcurs o perioadă foarte dificilă, acel raport al Ministerului Educației a dat de lucru și Senatului, și Consiliului de Administrație. Faptul că vin oameni noi este tocmai pentru a ridica standardul și nivelul performanței, cu dorința de a schimba ceva în universitate”, a precizat actualul rector. Prof. dr. Rugină a subliniat că UOC va trece prin schimbări în continuare, arătând că acesta este drumul spre o universitate europeană, cu performanțe deosebite. ”Îmi doresc să continuăm traseul ascendent al atingerii celor trei principii - Unitate, Onoare și Competitivitate. Unitatea se poate vedea de astăzi și ne va da foarte multă forță pentru a reuși să oferim transparență în toate activitățile. Este un drum dificil, care creează nemulțumiri, dar este singura cale spre o universitate curată”, a spus prof. Rugină.

RECTORUL STUDENȚILOR Cel de-al treilea candidat care și-a depus dosarul joi este actualul prodecan al Facultății de Istorie și Științe Politice, conf. univ. dr. Cristian Moșnianu, care s-a prezentat singur la BEC, invocând faptul că „staff-ul” lui e la ore, probabil în încercarea de a... lovi în colegii săi, ceilalţi candidaţi? Cel puţin aşa pare. ”Militez pentru o universitate curată și europeană. După cum vedeți, staff-ul meu de campanie face cursuri la această oră și este reprezentat de toți oamenii cinstiți și care muncesc. Cel mai important lucru pe care mi-l doresc este să schimb mentalitatea. Universitatea trebuie să fie centrată pe student, în rest este demagogie, în sensul că toată lumea spune că este o universitate centrată pe student, dar acesta nu beneficiază de serviciile noastre. Mai multe veți vedea în planul meu managerial”, a declarat, pentru ”Telegraf”, conf. Moșnianu. Acesta a spus că nu va face o campanie electorală în presă, ci va prefera să discute cu cei din universitate. Ne permitem să-i atragem atenţia că a fost singurul al cărui discurs a lăsat loc interpretărilor şi, deci, s-ar părea că „electorata” pe care afirmă că nu vrea să o facă a şi început.

Rămâne de văzut cum se va purta bătălia în universitatea de la malul mării, cu ce arme, dacă se vor purta mănuşi şi în ce constă campania fiecărui candidat. Cotidianul nostru vă va prezenta, pe rând, strategiile fiecărui profesor ce râvneşte la cea mai înaltă funcţie din mediul academic şi planurile de management pentru viitor.

Citește și:

Candidați surpriză pentru funcția de rector la Universitatea „Ovidius“

Exclusiv! Candidat-surpriză la conducerea Universității ”Ovidius”!

Iată cine va forma Senatul Universității ”Ovidius” din Constanța

Câștigători previzibili la conducerea Senatului Universității „Ovidius“ ?!



12