După victoria obținută duminică seară de ultima clasată, Oțelul Galați, în confruntarea cu Steaua, pe Arena Națională din București, scor 2-1 (Latovlevici 19-autogol, Hamroun 45 / Ţucudean 77), lupta pentru titlu devine tot mai interesantă. În finalul partidei, Rusescu a ratat un penalty, trimițând balonul în bara transversală. Un singur punct le desparte acum pe primele două clasate, Steaua și ASA Tg. Mureș, iar duelul direct din etapa a 29-a, de la București, este așteptat cu nerăbdare. Confruntarea Steaua - Oțelul a dus și la accidentările lui Rusescu și Papp. Rusescu a suferit o fractură de os zigomatic şi de maxilar, iar Papp, o fractură la maxilar. Cei doi jucători vor fi supuşi unor intervenţii chirurgicale, perioada de indisponibilitate fiind estimată la o lună, a anunţat, luni, gruparea bucureşteană.
Aseară, în penultimul meci al etapei a 27-a, Pandurii Tg. Jiu - U. Cluj 0-1 (Nuno Viveiros 70), oaspeții obținând trei puncte importante în lupta pentru evitarea retrogradării. Tot aseară a avut loc și partida Rapid București - Concordia Chiajna, scor 1-0 (Gecov 30).
Clasament: 1. FC STEAUA SA 57p, 2. ASA 56p, 3. Petrolul 47p, 4. CS U. Craiova 46p, 5. Astra 41p (golaveraj: 38-21), 6. FC Viitorul 41p (38-34), 7. Dinamo 40p (37-34), 8. FC Botoșani 40p (30-30), 9. CSMS Iaşi 34p, 10. Pandurii 32p, 11. Concordia 30p, 12. U. Cluj 29p, 13. FC Brașov 28p, 14. Gaz Metan 26p, 15. Rapid 25p, 16. Ceahlăul 23p, 17. CFR 19p - echipă penalizată cu 24 de puncte, 18. Oțelul 18p.