Constănţenii au avut ocazia să vadă sîmbătă cele două finale ale Diviziei Naţionale de rugby, desfăşurate într-o organizare excelentă pe stadionul “Farul”. Balul a fost deschis de lupta pentru medaliile de bronz în care s-au întîlnit Dinamo Bucureşti şi Universitatea Remin Baia Mare. Cu pachete de înaintare foarte puternice, ambele formaţii s-au neutralizat la mijlocul terenul, lăsînd soarta meciului în mîinile celor doi transformeri. În aceste condiţii, a ieşit în prim plan dinamovistul Bărbuliceanu, care şi-a trecut în cont două lovituri de pedeapsă şi tot atîtea transformări, dar a fost şi omul care adus cele două eseuri ale bucureştenilor. Primul dintre acestea, venit în minutul 18, a fost reuşit de Calafeteanu, după o cursă superbă a lui Bărbuliceanu, care a slalomat printre adversari, ducînd scorul la 10-0 pentru bucureştenii. La pauză tabela de marcaj a arătat însă echilibrul din teren, 13-9, graţie zilei perfecte prinse de transformerul ardelenilor, Borz transformînd toate loviturile de pedeapsă de care a beneficiat. Decizia a venit de la acelaşi Bărbuliceanu, tot după o cursă fantastică, încheiată de această dată în terenul de ţintă advers. Eseul de onoare, reuşit în prelungiri de molul băimărean şi transformat de Borz nu a mai putut schimba nimic, dinamoviştii învingînd cu 20-16 şi cucerind medaliile de bronz.
Steaua, din nou campioană
Marea finală a adus faţă în faţă campioana en titre, Steaua, şi revelaţia acestui sezon, Contor Zenner Arad. Partida a debutat furtunos, jucătorii ambelor combatante luptîndu-se cu încrîncenare la mijlocul terenului, dar primele puncte au apărut după o lovitură de pedeapsă transformată de Steaua prin Vlaicu. La nici un minut distanţă, cel mai în vogă jucător din campionatul intern, Fercu, a adus egalarea tot dintr-o lovitură de pedeapsă. Fără eseu marcat, lupta s-a întors la transformeri, iar Vlaicu i-a luat-o înainte lui Fercu, autorul unei execuţii hilare de la linia de 22. În ultimul minut al primei reprize, bucureştenii au spart barajul adversarilor cu ajutorul molului, iar Tatu a adus primul eseu. Vlaicu a ratat însă transformarea, lovind bara şi scorul pauzei a rămas 11-3. La reluare, arădenii au avut un sfert de oră de foc în jumătatea adversă de teren, dar nu au putut ajunge în terenul de ţintă adversar, trebuind să se mulţumească doar cu punctele venite din loviturile de pedeapsă, care au micşorat avantajul, 14-9. Folosindu-se de experienţa superioară, elevii lui Marin Moţ au revenit şi pînă la final şi-au trecut în cont două eseuri, prin Puiu şi Grigore, primul transformat de Vlaicu, stabilind scorul final, 26-9. Steaua a obţinut astfel o victorie meritată, care ţine titlul în Ghencea pentru al doilea an al consecutiv. “Echipa s-a mobilizat exemplar şi a demonstrat că în acest moment sîntem cei mai buni. A fost o victorie meritată, mai ales fiindcă am dominat autoritar acest campionat. Mă bucură şi faptul că am avut parte de un spectacol adevărat în această finală, în care Aradul a venit să joace, şi nu am mai avut parte de bătăi sau altceva”, a spus antrenorul Marin Moţ. Steliştii au sărbătorit cu şampanie, după ce au primit medalii de aur şi trofeul de campioană, pe acordurile imnului echipei de fotbal din Ghencea.