Luptătorii constănţeni au cucerit două medalii la CN pentru tineret

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Luptătorii constănţeni au cucerit două medalii la CN pentru tineret

Sport 24 Septembrie 2014 / 00:00 397 accesări

La sfârşitul săptămânii trecute, la Odorheiu Secuiesc, au avut loc Campionatele Naționale de lupte libere pentru tineret (sportivi cu vârsta între 20 și 23 de ani). Dintre sportivii constănțeni, numai doi au participat la competiție și ambii au urcat pe podium! Mihai Ţurcanu, în vârstă de 22 de ani, luptător antrenat la Clubul Sportiv Farul Constanţa de Vasile Duşu, a devenit campion național la categoria 86 de kilograme. La rândul său, Ştefan Marin (20 de ani) a concurat la categoria 120 kg și a ocupat locul al treilea, cucerind medalia de bronz. Marin, sportiv aflat în ultimul an de juniorat, este legitimat la clubul LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa, unde este antrenat de Ioan Giuglea, cel care l-a însoțit la Odorhei, şi de Valentin Dobrin.

Taguri articol


12