Sâmbătă, în sala din Costineşti, a avut loc etapa a patra şi ultima din cadrul Ligii Cadeţilor la lupte greco-romane. Combinata LPS “Nicolae Rotaru” Constanţa - CSS Tulcea a ocupat locul al doilea, cu 76 de puncte, după LPS Botoşani, care a adunat 80p, dar înaintea celor de la combinata CSM Suceava - Ceahlăul Piatra Neamţ, cu 68p. Au mai participat la această etapă sportivi de la Farul Constanţa, CSS Medgidia, CSS 7 Dinamo Bucureşti, Bucovina Rădăuţi şi SC Bacău. Ordinea în clasamentul general înaintea turneului final a fost Constanţa, Botoşani, Suceava. Aceste echipe au obţinut calificarea alături de primele trei clasate din cealaltă serie a Ligii: CSM Satu Mare, CSS-CFR Braşov, LPS Slatina. Turneul final va avea loc la Tulcea, între 12 şi 14 noiembrie.
În etapa de la Costineşti, luptătorii de la LPS “Nicolae Rotaru” Constanţa, antrenaţi de Ioan Giuglea şi Valentin Dobrin, au reuşit şapte clasări pe podium. „Cea mai bună performanţă a obţinut-o Alexandru Dumitru, la 54 kg, care s-a clasat pe primul loc după patru victorii prin tuş, dintre care una în faţa lui Vasile Dudău, sportiv clasat pe locul 5 la Campionatul European de anul acesta”, a declarat Ioan Giuglea. Au mai urcat pe podium: Ozgean Ilias (42 kg) şi Memet Duan (58 kg) - locul 2; Stelian Motoloi (54 kg), Ionuţ Aştefănoaiei (58 kg), Flavius Moise (58 kg, dublă legitimare cu CSS Medgidia) şi Ionuţ Caraş (63 kg) - locul 3. Alţi constănţeni pe locuri fruntaşe: Silviu Stoenciu (Medgidia) - locul 3 la 42 kg; Laurenţiu Gîţu (Farul) - locul 3 la 76 kg; Taner Abdul-Vuap (Farul) - locul 5 la 85 kg. „Din echipa noastră au lipsit cei patru componenţi ai loturilor naţionale: Valentin Ştefan şi Dorin Pîrvan au participat la un turneu internaţional de juniori în Turcia, iar Iulian Grăjdan şi Sebastian Agrigoroşoaiei au avut probleme medicale”, a mai spus Giuglea.
Etapa din Liga Cadeţilor a fost organizată de LPS “Nicolae Rotaru” Constanţa, Hotel Royal Costineşti şi Primăria Costineşti, care a pus la dispoziţie sala de sport din localitate.