Luptătorii Taliban susţin că fabrică un nou tip de bombă artizanală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Luptătorii Taliban susţin că fabrică un nou tip de bombă artizanală

Externe 10 Februarie 2010 / 00:00 302 accesări

Un militar britanic a fost ucis într-o explozie produsă în Afganistan, numărul militarilor britanici morţi în această ţară în ultimii nouă ani ajungând la 256, depăşind bilanţul victimelor războiului din Malvine, în 1982. Militarul, membru al unui regiment de genişti, proceda la îndepărtarea minelor de pe o şosea, în provincia Helmand, fiind victima unei explozii. În urmă cu câteva zile, alţi doi militari britanici muriseră în aceeaşi provincie. Atentatul a venit la scurt timp după ce un purtător de cuvânt al miliţiilor Taliban a anunţat că insurgenţii fabrică o nouă bombă artizanală care nu poate fi depistată de detectoare clasice, dispozitivul fiind supranumit Omar, după numele liderului suprem Taliban. Dispozitivele explozive artizanale sunt, în prezent, arma preferată a insuegenţilor Taliban, provocând pierderi importante forţelor internaţionale din Afganistan. „Omar este cea mai recentă armă a noastră în lupta împotriva cotropitorilor”, a declarat Yusuf Ahmadi, principalul purtător de cuvânt al miliţiilor Taliban. „Este o bombă într-adevăr eficientă, nu poate fi depistată de vehiculele detectoare de mine şi produce multe victime. Este secretul nostru militar. Cu această mină, a cărei fabricaţie costă 100 de dolari, putem distruge vehicule antimină de milioane de dolari”, precizează Yusuf Ahmadi.

Pe de altă parte, Bulgaria a decis să renunţe la planul de concentrare într-o singură regiune a trupelor bulgare din Afganistan. Decizia a fost anunţată în contextul revenirii în ţară a 260 de militari bulgari care au participat, prin rotaţie, la misiunea de securizare a aeroportului din Kandahar. Militarii au fost întâmpinaţi la aeroport de ministrul Apărării, Anyu Anghelov, care a explicat că planul de concentrare a efectivelor într-o zingură zonă pare eficient din punct de vedere logistic, însă Guvernul a decis să menţină un risc dispersat. Efectivele bulgare sunt staţionate în prezent la Kabul şi Kandahar, iar o unitate medicală se află la Herat. Există şanse mari ca echipa medicală să fie transferată la un spital din Kandahar, aflat încă în curs de construcţie. Ministrul Apărării a reamintit de decizia Guvernului de la Sofia de trimitere a încă 70 de militari în Afganistan după iulie 2010, numărul total al efectivelor ajungând astfel la 600.



12